Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice din România este legală
Completul de Judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis recursul formulat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), precum şi cererea de intervenţie formulată în favoarea acestuia de către „Asociaţia Provita“. Instanţa supremă a dat astfel câştig de cauză MEC şi „Coaliţiei pentru Respectarea Sentimentului Religios“, care au acţionat în judecată Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Dorinţa ministerului şi a susţinătorilor acestui demers a fost aceea de anulare a deciziei 323/2006 a CNCD, prin care se cerea ministerului elaborarea unui set de norme care să interzică prezenţa simbolurilor religioase în şcolile publice din România.
Decizia ICCJ este definitivă şi pune capăt unei controverse care durează de mai bine de un an şi jumătate, hotărând astfel că prezenţa icoanelor şi a simbolurilor religioase în şcolile de stat nu constituie o discriminare. „Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezintă un act de dreptate şi de normalitate. Patriarhia Română a respectat hotărârile comunităţilor locale, în conformitate cu articolul 26 (3) din «Declaraţia Universală a Drepturilor Omului», care prevede că «părinţii au dreptul de prioritate în alegerea modului de educaţie pentru copiii lor». Iniţiativa introducerii simbolurilor religioase în spaţiile de învăţământ aparţine profesorilor, elevilor sau părinţilor acestora, respectând principiul european al «unităţii în diversitate» şi identitatea culturală naţională, prin promovarea modelelor sfinte, a valorilor morale şi spirituale perene“, ne-a declarat domnul consilier patriarhal Bogdan Popescu. (C.B.)



.jpg)
