Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prezentare de carte: Biserica din Moldova în prima parte a veacului al XX-lea, ca într-o icoană
A apărut la Editura „Doxologia“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2009, cartea „Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri - Arhiepiscopia Iaşilor între anii 1900-1948“, sub semnătura arhim. dr. Emilian Nica, actualmente Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Cartea are binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Cartea „Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri - Arhiepiscopia Iaşilor între anii 1900-1948“ constituie teza sa de doctorat pe care a susţinut-o la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, sub îndrumarea acad. prof. dr. Emilian Popescu, cel care semnează şi prefaţa cărţii. Lucrarea de faţă reprezintă o necesitate fundamentală a istoriografiei eclesiale româneşti, pentru că abordează pentru prima dată, într-un mod tematic şi sintetic, lucrarea Arhiepiscopiei în prima jumătate a veacului trecut. O asemenea sinteză nu s-a mai făcut până acum. De asemenea, lucrarea este de mare importanţă pentru istoria Bisericii şi pentru faptul că aduce la lumină documente uitate, arhive voluminoase, scrisori, acte de cancelarie, mărturii ascunse, care întregesc imaginea luminoasă a acestei Arhiepiscopii la începutul secolului al XX-lea. Cuprinsul vast şi divers îngemănat cu documentele inedite pe care autorul le-a cercetat în Arhivele Bisericii, ale Statului şi în arhive personale, noutatea temei şi actualitatea misiunii în Biserică, nevoia de modele şi de cunoaştere a înaintaşilor, contextul social, cultural şi religios al veacului, extensia cercetării şi asupra monahismului, vieţii economice, învăţământului, filantropiei, culturii etc., toate acestea sunt pietre de hotar pentru o înţelegere adevărată a rolului pe care Biserica din Moldova l-a jucat în istoria recentă a poporului român. Autorul reuşeşte să aducă la lumină, ca într-o icoană, Biserica din Moldova în prima parte a veacului al XX-lea, cu toată complexitatea lucrării sale sfinţitoare şi misionare. Personalităţile care au marcat această perioadă şi istoria Bisericii în general vin şi ne spun istoria bogată, plină de jertfă şi de sfinţenie a oamenilor în Biserică. Recomandăm cu bucurie această carte tuturor celor care vor să înţeleagă mai bine fiinţa şi lucrarea Bisericii lui Hristos în lume, precum şi providenţa lui Dumnezeu în istoria neamului nostru creştin.