Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prezentare de carte: Monografie şi studiu istoric asupra „Catedralei Munţilor“
A apărut, sub coordonarea lui N. Ciudin, la Editura NC Iaşi, volumul „Oameni de peste vremi. Slujitori în Catedrala Munţilor“, scris de părintele profesor Vasile Sandu, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ.
Cartea este, deopotrivă, o monografie şi un studiu istoric asupra Catedralei Munţilor, aşa cum a fost numită biserica monumentală zidită de patriahul Nicodim Munteanu la Pipirig, locul său de baştină. „Oameni de peste vremi. Slujitori în Catedrala Munţilor“ are un cuvânt-înainte scris de părintele conf. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie din Iaşi, în care lămureşte şi sintetizează rostul acestei cărţi pentru cititori. Întâlnim în volum descrieri largi ale ţinutului sfânt al Neamţului, leagănul monahal al sfinţeniei şi isihasmului românesc, o analiză atentă asupra bisericilor din zonă (Biserica „Sf. Nicolae“, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, Biserica „Sf. Dumitru“, Biserica „Sfântul Gheorghe“, Catedrala munţilor), dar şi o descriere istorică şi memorialistică a Catedralei Munţilor, laolaltă cu o scurtă, dar comprehensibilă biografie a patriarhului vrednic de pomenire, „străjer la cârma Bisericii, ostaş al Bisericii şi al neamului“. În continuare, ne surprind descrierile evenimentelor şi persoanelor legate direct sau circumstanţial, dar deopotrivă providenţial, de istoria acestei biserici monumentale: părintele Justinian Marina, părintele arhimandrit Sofian Boghiu, părintele Vasile Munteanu, părintele Paul Munteanu etc. Scrisă cu acribie şi pasiune de către un profesor de seminar cu o experienţă îndelungată în formarea caracterelor teologice, lucrarea pe care o prezentăm este un document de valoare în memorialistică şi în istoria eclezială a acestui colţ de rai. O biserică măreaţă, încăpătoare de istorie şi de credinţă nestrămutată, devine, prin jertfa slujitorilor ei, un simbol şi o piatră de hotar a credinţei neamului românesc, trainic ca o Biserică, luminos şi slujitor de Dumnezeu prin bunătate, Liturghie şi sfinţenie.