Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Prilej de bucurie pentru zeci de credincioşi
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din cartierul craiovean Pelendava, în Duminica a XIII-a după Rusalii.
Zeci de credincioşi au venit la rugăciune în Biserica "Sfinţilor Brâncoveni" din cartierul craiovean Pelendava. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Prezenţa IPS Irineu în mijlocul credincioşilor din această parohie a fost asociată cu hramul Sfinţilor Brâncoveni, serbat pe data de 16 august. În această zi, Arhiepiscopul Craiovei a răspuns invitaţiei Preasfinţitului Episcop Sebastian al Slatinei şi Romanaţilor şi a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Brâncoveni, în judeţul Olt. "Sufletul este roada vieţii" În cuvântul de învăţătură, IPS Irineu, pornind de la "Pilda lucrătorilor celor răi", a arătat că sufletul este icoana prin care Dumnezeu cântăreşte faptele noastre la înfricoşătoarea Judecată: "Iată bunăoară cum Atotmilostivul Dumnezeu a sădit, cum zice Evanghelia de astăzi, vie. A făcut teasc şi le-a dat pe toate lumii, le-a dat oamenilor, celor care trebuiau să lucreze şi să aducă, într-adevăr, roadă bogată, ca şi Stăpânul să se bucure de partea Lui. Dar atunci când via a făcut rod bogat, pentru că tot Stăpânul S-a îngrijit de rodul acesteia, ispititorul a semănat răutate în inimile lucrătorilor, şi aceştia au dorit să pună stăpânire nemeritată pe ceea ce de drept nu le aparţinea. Ca să şteargă această răutate, Milostivul Dumnezeu a trimis pe Însuşi Fiul Său în lume. El S-a aşezat tocmai în esenţa vieţii noastre. Fără această roadă, noi nu ne putem înfăţişa înaintea Dreptului Judecător la înfricoşătoarea Judecată. Roadele acestea sunt chiar sufletele noastre pe care noi le vom prezenta personal înaintea lui Dumnezeu. Acolo ne vom prezenta cu icoana noastră. Dacă ea va păstra imaginea sfântă pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o, atunci vom putea intra în Rai, pentru că El ne va recunoaşte ca fii ai Săi. În această dimensiune harică vom fi îmbrăcaţi de lumina Duhului Sfânt, însă numai dacă vom avea lumină în noi. Această lumină dă sănătate şi consistenţă vieţii noastre. De aceea, cel mai potrivit mijloc de a ne menţine în această lumină dumnezeiască este împărtăşirea cu Sfintele Taine, pentru că în ele sălăşluieşte Mântuitorul Hristos. Sfinţii Brâncoveni au purtat din plin această lumină, atunci când au fost muceniciţi pentru credinţa în Hristos. Înaintea lor noi ne rugăm astăzi şi le cerem ajutorul pentru a putea birui ispitele şi păcatul. Iată cum această oferire a sufletelor înaintea lui Dumnezeu este reîntoarsă în mare strălucire şi în mare slavă, aşa cum ne spune Sfânta Scriptură: "Pus-ai pe capetele lor cununi de pietre scumpe, viaţă au cerut de la Tine şi le-ai dat lor"", a încheiat Înalt Preasfinţitul Părinte. După Sfânta Liturghie, IPS Irineu, împreună cu părinţii slujitori, a sfinţit troiţa din faţa bisericii, ridicată prin contribuţia şi cu sprijinul enoriaşilor.