În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Prima şcoală de teologie de nivel preuniversitar din Piatra Neamţ
Seminarul Teologic Ortodox din Piatra Neamţ sărbătoreşte în aceste zile 12 ani de când a luat fiinţă prima clasă cu profil teologic, pe atunci, în cadrul Grupului Şcolar nr. 9, şi 10 ani de când este înscris ca unitate de învăţământ teologic preuniversitar în analele Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu titulatura de Seminarul Teologic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Cu acest prilej, vor fi organizate recitaluri de poezie şi muzică bisericească şi conferinţe susţinute de profesori de teologie. Mâine, 4 noiembrie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ, la finalul căreia va fi lansat un album aniversar.
Seminarul Teologic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra-Neamţ împlineşte mâine, 4 noiembrie a.c., 10 ani de când este înscris ca unitate de învăţământ teologic preuniversitar în analele Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prin acordarea acestei titulaturi. Istoria celor 10 ani de activitate instructiv-educativă de sine stătătoare, într-o clădire proprie, a început în anul 1998, când, prin decizia Sinodului Mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei, nr. 63, din luna aprilie, se dădea titulatura de „Seminarul Teologic Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ. Cu acest prilej, vor avea loc o serie de manifestări şi activităţi dedicate acestei aniversări. Amintim că în anul 1995, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, cu ocazia unei vizite în cetatea Petrodava şi actuala „Perlă a Moldovei“ - Piatra Neamţ, datorită grijei pentru învăţământul teologic românesc, în general, şi a al celui preuniversitar, în special, şi-a exprimat dorinţa plină de entuziasm pentru înfiinţarea unei şcoli de teologie preuniversitară şi în acest oraş. Astfel, la iniţiativa actualului Patriarh al Bisericii noastre, prima clasă cu profil teologic a luat fiinţă în anul 1996, apoi în anul 1997 a luat fiinţă o a doua clasă cu profil teologic în cadrul Grupului Şcolar nr. 9 din Piatra Neamţ, care a şi găzduit desfăşurarea procesului instructiv. În anul 2002, Seminarul din Piatra Neamţ se înscrie în ciclul unităţilor de învăţământ din Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ. „Aceşti 10 ani de activitate de sine stătătoare, pe care îi aniversăm, reprezintă pentru noi, corpul profesoral, pentru absolvenţi şi pentru actualii elevi, o perioadă de formare, atât pe tărâmul pastoraţiei, cât şi al misionarismului, în parohiile unde elevii noştri au desfăşurat activităţi spirituale, filantropice, de formare duhovnicească, de exercitare a calităţilor vocale pe care le-au dobândit în anii de studiu“, ne-a spus pr. prof. Ovidiu Cojan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ. Concert de muzică bisericească pentru bătrâni Programul manifestărilor acestei sărbători se va desfăşura în perioada 3-5 noiembrie. Astăzi, 3 noiembrie a.c., începând cu ora 9:00, elevii seminarişti vor prezenta un miniconcert de muzică bisericească la Căminul de bătrâni din Piatra Neamţ, intitulat „Bucurie în comuniune“. „«Bucurie în comuniune» reprezintă bucuria pe care noi o împărtăşim celor care, din motive legate de vârstă sau din imposibilitatea deplasării, nu pot să fie alături de noi la această bucurie. La ora 14:30 va avea loc deschiderea oficială a manifestărilor prin oficierea unui Te Deum la Biserica «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», din cartierul Gară-Veche“, a adăugat pr. director. Volum aniversar Înalt Presfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia marţi, 4 noiembrie a.c., Sfânta Liturghie arhierească la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Nemţ. În aceeaşi zi, începând cu ora 12:00, va fi lansat Volumul aniversar „10 ani de învăţământ teologic preuniversitar la Piatra Neamţ“. „Am dorit să scoatem acest volum, dat fiind faptul că seminarul se află sub patronajul şi ocrotirea spirituală a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Este prima şcoală de teologie de nivel preuniversitar care a luat fiinţă în municipiul Piatra Neamţ, ca reşedinţă a judeţului Nemţ. Vom oferi plachete aniversare directorilor seminariilor teologice din Arhiepiscopia Iaşilor, directorilor liceelor din municipiul Piatra Neamţ, oficialităţilor locale şi de stat şi reprezentaţilor Arhiepiscopiei Iaşilor“, a declarat pr. director Cojan. După-amiază, începând cu ora 15:00, va avea loc o sesiune de comunicări, şi anume prezentarea unor referate legate de viaţa, activitatea şi importanţa Sfinţilor Constantin şi Elena pentru istoria bisericească universală, iar la ora 17:00 va avea loc un recital de poezie, aparţinând foştilor şi actualilor elevi, şi un concert de cântece religioase, patriotice şi populare susţinut de corul „Imperialii“ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ. Miercuri, 5 noiembrie, începând cu ora 9:00, va avea loc pelerinajul intitulat „Sfinţii - modele de jertfelnicie“ la mănăstirile Tazlău, Bisericani şi Pângăraţi. ▲ Doisprezece ani de învăţământ teologic seminarial în vechea Petrodava Cu prilejul împlinirii a 12 ani de la înfiinţarea Seminarului Teologic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ, PF Părinte Daniel transmite următorul mesaj Douăsprezece seminţii ale lui Israel, doisprezece profeţi, apoi doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, douăsprezece coşuri cu firimituri care rămân după ce mulţimile sunt hrănite din pâinile înmulţite prin harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, după ce mulţimile s-au hrănit mai întâi cu lumina Evangheliei lui Hristos. Iată că în aceste zile şi Seminarul Teologic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ se află sub semnul acestui număr 12 plin de simbolism, aniversând doisprezece ani de când primii elevi au început să pătrundă, ajutaţi de primii dascăli ai acestui seminar, în tainele Teologiei ca ştiinţă a bucuriei şi a vieţii veşnice. La acest moment aniversar, se cuvine, mai întâi, să dăm slavă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a rodit şi a luminat în această şcoală teologică în cei doisprezece ani de existenţă. Ne gândim, cu recunoştinţă, la cei ce au făcut primele demersuri pentru organizarea Seminarului în anul 1996, în condiţii destul de grele, cauzate de mentalităţi încă ancorate în trecut. De asemenea, ne gândim la toate cadrele didactice care s-au adăugat de la an la an, sporind prestigiul acestei şcoli ai cărei elevi au început a se face remarcaţi la diferite concursuri şi manifestări şcolare. Gândul nostru se îndreptă, deopotrivă, şi spre toţi ostenitorii şi binefăcătorii Seminarului din Piatra Neamţ şi spre toţi cei care susţin acest Seminar pentru a fi un pilon al învăţământului teologic şi al învăţământului românesc, în general. Felicităm, aşadar, pe toţi cei ce au contribuit în aceşti doisprezece ani la organizarea şi afirmarea Seminarului Teologic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ şi-L rugăm pe Hristos-Domnul să le dăruiască sănătate şi pace, bucurie şi mult ajutor în toată activitatea lor didactică şi misionară, culturală şi patriotică. Cu aleasă preţuire şi părintească binecuvântare, † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române