În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Prima Sfântă Liturghie la altarul de vară din Gyula
Preasfinţitul Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârşit sâmbătă prima Sfântă Liturghie la altarul de vară din lemn al Reşedinţei episcopale, situat în apropierea Catedralei episcopale din Gyula. Aceste două lăcaşuri de cult au fost sfinţite de curând, ca urmare a finalizării lucrărilor de restaurare şi reînnoire desfăşurate în cadrul unui proiect european transfrontalier.
Semnificaţia primei slujiri în altarul de vară a fost arătată de către Preasfinţitul Episcop Siluan la finalul Sfintei Liturghii, la care au participat vieţuitorii de la Reşedinţa episcopală din Gyula, credincioşi din localitate şi din judeţul Bihor. „Slujirea în altarul de vară cu hramurile «Acoperământul Maicii Domnului» şi «Sfântul Cuvios Siluan Atonitul» a fost un moment de mare bucurie şi încărcat de semnificaţie şi de emoţie, având în vedere faptul că este vorba despre un altar închinat Acoperământului Maicii Domnului, în care s-a slujit pentru prima dată într-un moment din Postul Mare, închinat în mod special Maicii Domnului, prin Acatistul Bunei Vestiri, săvârşit în seara zilei precedente în bisericile ortodoxe din lumea întreagă, dar şi pentru că acesta este primul altar din Ungaria închinat Sfântului Cuvios Siluan Atonitul, monah rus care s-a nevoit în Sfântul Munte al Atonului, mutat la cele veşnice în anul 1938 şi ajuns foarte cunoscut în lumea ortodoxă, şi nu numai, prin însemnările sale şi scrierile ucenicului său, părintele Sofronie Saharov, stareţul Mănăstirii «Sfântul Ioan Botezătorul» din Essex (Anglia). Slujirea este importantă şi prin faptul că în Ungaria trăieşte o comunitate ortodoxă românească mică, dar care are o valoare simbolică importantă şi realizări frumoase în domeniul bisericesc, iar Catedrala episcopală din Gyula, deşi a fost construită în anii 1802-1824, a fost târnosită pentru prima dată doar în anul 1994, de către vrednicul de pomenire patriarh Teoctist“, a reliefat Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria.
Lucrările de restaurare la exteriorul şi interiorul Catedralei episcopale, de reînnoire a spaţiului comunitar bisericesc, prin construirea unui altar de vară şi îmbogăţirea parcului de lângă catedrală cu elemente unice în stil maramureşean, au fost pecetluite în Duminica a 4-a din Postul Mare, când un sobor de 7 ierarhi a săvârşit slujba de resfinţire a Catedralei episcopale şi de sfinţire a altarului de vară. Totodată, aceste lucrări au făcut parte din obiectivele Proiectului European Transfrontalier, nr. HURO/1101/090/2.1.3, menit să creeze condiţiile pentru dezvoltarea turismului religios în zona judeţelor Bichiş (Békés), din Ungaria, şi Arad, din România, şi care a fost înaintat în comun de către Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Arhiepiscopia Aradului şi Fundaţia publică pentru dezvoltarea localităţii Otlaca Pustă.