La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Primii paşi în Şcoala „Alexandru cel Bun“
La Şcoala „Alexandru cel Bun“ din Iaşi a avut loc, marţi, 3 martie 2009, lansarea revistei „Pas“, a clasei a VI-a C, sub coordonarea prof. drd. Diana-Irina Lupeică. La manifestare au participat toţi elevii clasei, părinţi, cadre didactice şi conducerea şcolii. Revista, care marchează o evaluare dincolo de catedră, este structurată pe trei secţiuni: „Prieteni fără cuvinte“, „Scrierea reflexivă“ - aplicată îndeosebi asupra anotimpurilor anunţate în subtitlu: „Toamna-iarna“ (dar această primă apariţie aduce... primăvara!) - şi „Textul informativ“. Prietenii fără cuvinte sunt diverşi şi nostimi: câini, pisici, păsări. Textul pe care Maria Lupeică îl dedică „frăţiorului ei“, Morcovel, anunţă titlul primei secţiuni şi ne amuză cu limbajul expresiv şi cu umorul subtil: „Eu aveam patru ani şi un chef permanent de râs“, „Mama l-a întrebat cum îl cheamă, dar banditul era mut“. Secţiunea a doua ne încântă prin referiri la pasiunile autorilor: florile, dansul, arta în general şi, fireşte, cartea, acest „dar imens de la Dumnezeu“, cum o prezintă Diana Lohan. Ultima parte, mai amplă, îşi informează cititorii interesaţi de domenii variate: un anume stil de animaţie „anime“, rolling, role, origami, istoricul mijloacelor de transport şi, de ce nu, moda. Interesant este articolul care prezintă automobilul adecvat fiecărei persoane. Meritul deosebit al profesorului coordonator este acela de a nu stăvili zborul învăţăceilor, de a-i încuraja discret, fie şi prin aceea că nu le „corectează“ didactic anumite stângăcii de limbaj, fireşti la această vârstă, stângăcii care, de fapt, adaugă farmec acestei apariţii. Profesorul le dă iluzia libertăţii, care asigură posibilitatea zborului după exerciţiul constant, pas cu pas. (Ortansa COJOC)