Primul Omiliar românesc

Continuăm serialul nostru despre fondul de carte din Şcheii Braşovului cu prezentarea celui mai vechi text de carte veche descoperit aici, datând din veacurile XI-XII, stabilit ca primul Omiliar românesc.

Textul este scris în limba slavă, cuprinzând fragmente din Omiliile lui Ioan Gură de Aur, copiat pe pergament în grafie uncială cu elemente de semiuncială, pe două coloane, cu cerneală neagră.

Înainte de a prezenta preţioasa carte, continuăm istoricul fondului de carte veche din Şcheii Braşovului, început în prima parte a serialului nostru. După inventarierile amintite, fondul de carte a intrat în sfera de interes a specialiştilor. În perioada paşoptistă, Ioan Bran de Ledmeni, în calitate de secretar al Reprezentanţei Bisericii "Sfântul Nicolae", începe reorganizarea bibliotecii, munca sa

fiind preluată de vestitul protopop Iosif Barac şi profesorul şagunist Vasile Glodariu, după care marele filolog Constantin Lacea alcătuieşte până la urmă şi un catalog cu 202 cărţi vechi şi un sudiu publicat într-o revistă locală, "Transilvania" (nr. 2/1909). Au urmat studiile preotului şi profesorului şagunist Candid Muşlea, care s-au concretizat în valoroasa monografie a bisericii, publicată în două volume. Ultimul catalog, aflat azi în uz, îl datorăm profesorului Ion Colan, care a organizat şi Biblioteca Judeţeană Braşov. Catalogul este completat de noi, în baza cărţilor necatalogate, ajungându-se azi la cifra de peste 2.654 de volume şi recent am publicat primele două volume la Editura Edict Production din Iaşi.

Viaţa bisericească, încă din secolul XI

Despre primul Omiliar românesc păstrat la Şcheii Braşovului putem spune că prezenţa acestui manuscris în muzeul nostru aduce după sine anumite consideraţii, atât în privinţa Bisericii, cât şi a şcolii. Deşi biserica este datată pentru anul 1495, când a început construcţia de piatră, totuşi piatra de mormânt a popei Costea (aflată în muzeul şcolii), descoperită în interiorul bisericii în 1946, dovedeşte că acest preot era înmormântat aici la 1477, iar Bula papală din 15 decembrie 1399, a lui Bonifaciu al IX-lea, confirmă pe deplin viaţa creştină în Şcheii Braşovului, unde la acea dată biserica deservea nu numai pe români, ci şi pe grecii şi bulgarii aflaţi aici.

Omiliarul vine să atragă atenţia că viaţa creştină pe aceste meleaguri exista şi în veacurile XI şi XII, când se scria acest Omiliar.

Pe de altă parte, manuscrisul impune concluzii cu privire la activitatea didactică practicată în jurul bisericii, întrucât conţinutul textului dovedeşte cu prisosinţă acest aspect, ceea ce ne îngăduie să înţelegem nedumerirea papei Bonifaciu, care, în Bula papală din 15 decembrie 1399, atrăgea atenţia asupra "schismaticilor" din Şchei care primeau învăţătură.

Omilii la texte biblice

Extragem din manuscisul descoperit în Şchei (prin traducere din limba slavă) câteva fragmente semnificative: "Avel era blând cu fratele său, de asemenea era către Dumnezeu cucernic. Să nu ne supărăm unul pe altul, să nu ne supărăm (jignim) ca să nu ne obişnuim şi pe Dumnezeu a-l supăra, ci unul pe altul să ne învăţăm şi pe Dumnezeu a-l cinsti, căci mânia asupra oamenilor şi asupra lui Dumnezeu mânie va fi. Când iubirea ta de arginţi, fără de minte în grămadă se va aduna, curgerilor ei deja nu va fi oprire. Cel nedesăvârşit la pierzare (sortit) întru totul va putrezi şi întinăciunea păcatelor va înjumătăţi. Oare cel virtuos nu va zice, cum iubitorul de argint vrea să fie virtuos. Ce virtute are el oare? Niciuna, ci ei (el) pe toţi îşi are sieşi duşmani; de la toţi vrea să răpească (să ia), căci lui, dacă întreaga avere i-ai da-o, tu tot nici un fel de virtute nu vei avea (în faţa lui), ci se mai şi mânie, căci n-a avut mult şi nu i-ai dat mult. Dacă, însă şi pe întregul univers (întreaga lume) l-ai face stăpân, el nu are virtute; i se pare că nimic nu a luat. Nestrămutată este patima (pofta) şi relele acestea, aşa sunt şi legăturile poftelor… şi nu se satură cu nimic… ci totdeauna însetează după avuţie trecătoare… poftelor nu este săturare, căci nu se satură cu nimic, de nimic nu se va mulţumi, ci oricât s-ar dărui (goli) tot nu va crea virtute. Acela ar avea (virtute), numai care ar putea da (satisfacţie) cât doreşte, căci deja nu mai are nici o virtute, nici frică de ceea ce e fără virtute, precum iubitorul de argint. Că nimic nu este atât de fără temei şi de neînţelept ca acel căruia îi place să ia (el) întregul univers (la toată lumea) îi e duşman şi mânie… acela nu va vrea să se întărească de paguba (pierderea) aceasta… Nu este om pe pământ, pe care să nu-l doară viaţa neavută (sărăcăcioasă), dar să zicem care… pierdut fiind… marea aceasta… vrea să aibă mulţi muncitori, dar îl doare şi de aceea mănâncă (ei) de la el, căci îi împuţinează averea, dar că ar vrea însă să dea pietre la oameni…"

Muzeul "Prima Şcoală Românească"

Format sub egida străvechii Biserici voievodale "Sfântul Nicolae" din Şcheii Braşovului, fondul de carte veche de aici ilustrează valoarea mediului cultural pe care l-au patronat această biserică şi slujitorii săi, dar, în acelaşi timp, şi semnificaţia altor medii de cultură de unde a provenit o mare parte a acestor cărţi, ca să nu amintim imensul număr de cărţi duse din Şcheii Braşovului şi folosite în medii de cultură nu numai din ţară, dar şi peste hotare (Bulgaria, Ucraina, Rusia, Serbia etc).

Muzeul "Prima Şcoală Românească" de la Biserica "Sfântul Nicolae" găzduieşte aproximativ 4.000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de

documente, precum şi

numeroase obiecte muzeale.