La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Primul Seminar naţional „Hristos Împărtăşit Copiilor“
▲ Seminarul va fi organizat la Bucureşti, în zilele de 27 şi 28 august ▲ Întâlnirea va reuni delegaţi din toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi din străinătate ▲ Proiectul „Hristos Împărtăşit Copiilor“ a fost lansat în anul 2006 de către World Vision România, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română ▲ În luna iulie a acestui an, proiectul a fost preluat în totalitate de către BOR ▲
Patriarhia Ortodoxă Română, prin Biroul de catehizare, şi World Vision România organizează în zilele de 27 şi 28 august 2008 Seminarul naţional „Hristos Împărtăşit Copiilor“, eveniment care va fi găzduit de Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti şi va reuni delegaţi din toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi din străinătate. Obiectivul acestui eveniment este acela de a pune bazele structurii catehetice pentru proiectul „Hristos Împărtăşit Copiilor“ din toată ţara, conform celei mai recente hotărâri a Sfântului Sinod, din luna iulie a acestui an. În lumina acestei hotărâri, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a aprobat înfiinţarea unui Birou de catehizare a tineretului, la nivelul Administraţiei Patriarhale. Ca primă măsură luată în vederea desfăşurării unor activităţi cât mai benefice, cu impact cât mai mare asupra copiilor şi tinerilor, s-a hotărât ca proiectul „Hristos Împărtăşit Copiilor“, lansat în anul 2006 de către World Vision România, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română, să fie dezvoltat prin traducerea, editarea şi tipărirea a 12 seturi de Ghiduri catehetice, reprezentând câte două volume adresate copiilor şi două, catehetului, pentru fiecare categorie de vârstă (în total 48 de volume), şi prin reorganizarea catehezei parohiale în eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi din străinătate. Se va înfiinţa un birou de catehizare în fiecare eparhie „Un lucru important ca urmare a acestei hotărâri este faptul că la nivelul fiecărei eparhii din ţară şi din străinătate se va înfiinţa un birou de catehizare a tineretului, se va desemna un inspector responsabil cu reorganizarea catehezei la nivelul parohiei, iar activitatea catehetică va constitui unul dintre criteriile de promovare în rândul preoţilor“, a declarat pr. Constantin Naclad, Manager pentru Credinţă şi Dezvoltare, World Vision România. Proiectul „Hristos Împărtăşit Copiilor“ a fost lansat în România în anul 2006 şi s-a desfăşurat până în luna iulie a acestui an. Proiectul s-a derulat în parteneriat între Biserica Ortodoxă Română şi World Vision România, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al BOR fiind aprobat în sesiunea de lucru a acestuia din 17-18 ianuarie 2006, la recomandarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În toată această perioadă, în cadrul proiectului, mii de preoţi din parohiile ortodoxe au fost pregătiţi în metoda de predare a Ghidurilor catehetice, iar mii de copii au participat la sesiunile de cateheză folosind ca suport de curs Ghidurile catehetice, apropiindu-se astfel mai mult de Cuvântul lui Dumnezeu. Proiectul a fost preluat în totalitate de BOR În luna iulie a acestui an, proiectul a fost preluat în totalitate de către Biserica Ortodoxă Română, care va avea de acum înainte responsabilitatea de a asigura desfăşurarea proiectului pe cele două componente: training în metodologia de predare a Ghidurilor Catehetice, oferit tuturor preoţilor, şi traducerea, editarea şi tipărirea Ghidurilor de cateheză. Ghidurile catehetice editate în cadrul acestui proiect se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani şi vor fi însoţite de către Ghiduri ale cateheţilor. Limbajul adecvat folosit, în concordanţă cu nivelul de înţelegere al fiecărei vârste, metoda interactivă de predare folosită, precum şi procesul de predare centrat pe copil sunt doar câteva dintre elementele care au stat la baza conceperii acestor instrumente atractive de cateheză. Ghidurile catehetice nu se substituie manualelor de religie folosite în şcoli, nu le înlocuiesc, ci reprezintă instrumente complementare de lucru de care preoţii şi cateheţii au nevoie pentru a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă.