În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Priveghere de hram la Catedrala Patriarhală
Programul liturgic al hramului istoric al Catedralei Patriarhale a început miercuri după-amiază prin slujba Privegherii săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În Catedrala Patriarhală, la Vecernia Mare şi la Utrenie, slujba Sfinţi-lor Împăraţi Constantin şi Elena din Mineiul pe luna mai a fost combinată, după rânduiala Învăţăturii de tipic, cu slujba praznicului împărătesc al Înălţării Domnului, din Penticostar.
Potrivit basilica.ro, PS Ieronim Sinaitul a rostit la final un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre cele două sărbători: „Îndoita fire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos proslăvită ne aduce speranţă şi bucurie şi făgăduinţa Mântuitorului a rămas nu numai Sfinţilor Apostoli, ci a rămas Bisericii întregi, ne-a rămas nouă tuturor această făgăduinţă că Hristos nu ne va lăsa pe noi orfani. Praznicul acesta al Înălţării Domnului este praznic de mare bucurie duhovnicească, bucurie care a umplut pe Sfinţii Mucenici şi Apostoli, dar şi întreaga Biserică. În acelaşi timp, avem sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi întocmai cu Apostolii Constantin şi maica sa, Elena.“ (A.B.)



.jpg)
