Sub genericul „Hristos se naşte, slăviţi‑L”, duminică, 15 decembrie, în Sala Mare a Palatului Culturii „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a avut loc tradiționalul concert de colinde susținut
Procesiune cu moaștele „dascălilor Bisericii” la Catedrala Patriarhală
Pomenirea Sfinţilor Trei Ierarhi a început la Catedrala Patriarhală, în seara de ajun a sărbătorii, prin săvârşirea slujbelor Vecerniei unite cu Litia şi a Utreniei de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, raclele cu moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi au fost purtate în procesiune în jurul Catedralei şi depuse, apoi, spre închinare, în sfântul locaş de pe Dealul Patriarhiei.
Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, a început după rânduială, la Catedrala Patriarhală, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, săvârșită de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei, la care au participat numeroşi credincioşi şi elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti.
După săvârşirea Vecerniei unite cu Litia, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evocat viaţa şi slujirea jertfelnică a celor trei ierarhi, subliniind faptul că ei trebuie să fie pentru toţi creştinii modele de iubire şi de comuniune: „Ei sunt modele nu doar pentru şcolile de teologie, aşa cum s-a hotărât în anul 1936, la Atena, ci şi pentru monahi, pentru credincioşii Bisericii, pentru cei care au râvnă şi zel asemenea lor, care au trăit în urmă cu aproximativ 1.600 de ani. Ei sunt modelele spre care privesc toţi: credincioşii Bisericii, elevii seminarişti, studenţii teologi, marii teologi şi cei care doresc să-L cunoască pe Domnul, cei care înţeleg frumuseţea cuvintelor printr-o credinţă puternică şi, mai ales, printr-o trăire înaltă. Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi este un model desăvârşit de ascultare faţă de porunca Bisericii, de a fi în unire și același cuget sfânt”.
De asemenea, Preasfinţia Sa a arătat motivul pentru care cei Trei Ierarhi, care au zile de pomenire separate în cuprinsul lunii ianuarie, sunt sărbătoriţi împreună în data de 30 ianuarie: „Acum o mie de ani, în cetatea Constantinopolului s-a iscat o dispută, unii considerându-l mai mare pe Sfântul Vasile, alţii pe Sfântul Grigorie, iar alţii pe Sfântul Ioan Gură de Aur. În această ceartă avea să aducă pace Episcopul Ioan Mavropie al Evhaitelor, care avea evlavie la toţi cei trei sfinţi. De aceea, Sfinţii Trei Ierarhi i s-au arătat şi i-au spus că ei sunt în comuniune desăvârşită. Astfel, episcopul s-a adresat credincioşilor şi le-a cerut să aleagă o zi comună de pomenire, astfel fiind aleasă ziua de 30 ianuarie, care încheie o lună plină de sărbători importante”.
În continuare a fost săvârşită slujba Utreniei, iar după Doxologia Mare, în sunetul clopotelor și al cântărilor bisericești, icoana şi raclele cu moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi au fost purtate în jurul Catedralei Patriarhale, într-o procesiune condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul. La final, raclele au fost depuse în Catedrală spre închinare, unde au rămas pe tot parcursul zilei de pomenire a celor Trei Sfinţi Ierarhi.
Fragmentele din moaștele Sfinților Trei Ierarhi purtate în procesiune fac parte din patrimoniul Paraclisului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală.