La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Procesiune în Duminica Ortodoxiei, la Roman
Una dintre cele mai impresionante procesiuni cu sfintele icoane din Eparhia Romanului şi Bacăului va avea loc duminică, 4 martie, la ora 16:00, cu prilejul serbării Duminicii Ortodoxiei. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, 18 icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, din mănăstirile moldave şi muntene, toate menţionate de episcopul Melchisedec Ştefănescu în opera sa închinată cinstirii sfintelor icoane, vor fi purtate în procesiune la Roman. Pelerinajul va începe la Biserica "Sfinţii Voievozi" din Roman şi se va încheia la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Pe parcursul procesiunii, preoţii Protopopiatului Roman şi credincioşii care vor participa la acest eveniment duhovnicesc vor cânta tropare şi imne în cinstea Maicii Domnului, menite să amintească semnificaţia profundă a primei Duminici din Postul Sfintelor Paşti. Această zi rememorează ziua de 11 martie 843, când la Constantinopol a fost restabilit cultul sfintelor icoane. Sărbătoarea de la Roman, ce deschide seria manifestărilor prilejuite de împlinirea a 120 de ani de la trecerea la cele veşnice a episcopului Melchisedec Ştefănescu, va continua la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Aici, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va rosti un cuvânt de învăţătură, după care, alături de soborul de preoţi, va oficia Taina Sfântului Maslu, prima din seria celor şapte ce vor fi oficiate în sfântul lăcaş de cult muşatin. (pr. Constantin Gherasim)