Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Procesiune la Catedrala Patriarhală
Numeroși credincioși bucureșteni au participat luni, 29 ianuarie, după slujba de Priveghere de la Catedrala Patriarhală, la procesiunea cu moaștele Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Odoarele duhovnicești au fost aduse pentru închinarea credincioșilor de la paraclisele din Reședința Patriarhală. Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Trei Ierarhi a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de preoți și diaconi de la Catedrala Patriarhală. După Vecernie, Părintele Episcop Varlaam Ploieșteanul a vorbit despre istoria instituirii acestei sărbători comune a celor Trei Sfinți Ierarhi, reliefând asemănările slujirilor lor pentru activitatea pastorală, misionară, social-filantropică a Bisericii, precum și pentru reformarea vieții duhovnicești și întărirea Ortodoxiei.
„Această activitate, deși scurtă, dar foarte bogată, este rezultatul vieților lor sfinte, al ajutorului pe care l-au primit din partea lui Dumnezeu, dar și rezultatul unei temeinice pregătiri științifice, teologice și duhovnicești. Din viața celor Trei Ierarhi învățăm cât de importantă este în viața unui tânăr, aflat în formare, calitatea duhovnicească a părinților săi, întrucât acești Trei Ierarhi ai lumii s-au format în trei familii religioase, foarte atente la formarea și educarea copiilor lor. În al doilea rând învățăm cât de important este rolul mamei sau al bunicii într-o familie creștină, iar această prezență binecuvântată a mamelor și a bunicilor în perioada comunistă a făcut ca majoritatea covârșitoare a românilor în 1989, la căderea comunismului, să fie o populație creștină, care a primit botezul, doar cu câteva excepții, și anume a copiilor care se aflau internați în orfelinatele de atunci. De asemenea, o altă învățătură importantă este însemnătatea pentru formarea unui tânăr a școlii pe care o urmează, una cu profesori bine pregătiți, integri, care au făcut din lucrarea profesorală o vocație, o slujire a semenilor. Totodată, ne dăm seama din viața celor Trei Ierarhi cât de importantă este nu doar educația intelectuală, fizică, ci mai ales educația duhovnicească, prin citirea Scripturii, în general; cât de importantă este Școala și Biserica, cei doi stâlpi care, împreună cu Familia, formează cu adevărat generații pe care se pot baza un popor și Biserica”, a spus PS Părinte Episcop Varlaam Ploieșteanul.