În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Procesiuni cu icoane în ţară şi străinătate
În Duminica Ortodoxiei, pe lângă procesiunile cu icoane desfăşurate pe străzile Capitalei şi ale Romanului, unde au fost aduse 18 icoane făcătoare de minuni, manifestări liturgice şi cultural-misionare au fost organizate şi în alte oraşe din ţară. De asemenea, Duminica Ortodoxiei a fost sărbătorită şi de românii plecaţi departe.
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, tradiţionala procesiune cu icoane a avut loc după Sfânta Liturghie, de la Catedrala arhiepiscopală până la vechiul Palat episcopal, actualul Muzeu de Arte Vizuale, unde a fost vernisată expoziţia de icoane intitulată "2012 - Anul Sfântului Maslu şi al îngrjirii bolnavilor, în iconografie", urmată de un scurt recital de cântări specifice perioadei Triodului, interpretate de tineri de la liceele din Galaţi. "Programul a continuat cu prezentarea icoanelor realizate de tinerii iconari de la Clubul Copiilor din Tecuci, Palatul Copiilor din Galaţi, Palatul Copiilor din Brăila, Seminarul Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, Secţia Patrimoniu şi pictură bisericească, centrele parohiale pentru tineret din Lieşti şi Barcea, judeţul Galaţi, Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" din Galaţi, Liceul de Artă "Haricleea Darcle" din Brăila, precum şi de elevii Şcolii Nr. 28 "Mihai Eminescu" din Galaţi. Un moment deosebit şi inedit în acelaşi timp l-a constituit prezentarea de către elevii Centrului parohial din Barcea a unor icoane realizate exclusiv din seminţe legumicole, asupra cărora nu s-a intervenit cu mijloace specifice picturii iconografice. Ca semn al aprecierii şi încurajării pentru talentul şi pasiunea lor, au fost înmânate peste 70 de premii celor mai merituoşi dintre tinerii iconari. În încheiere, chiriarhul locului a vorbit despre însemnătatea şi rolul icoanelor în biserici şi în casele credincioşilor şi a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în înfrumuseţarea acestei zile", a precizat pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi comunicare media în cadrul Eparhiei Dunării de Jos. Procesiune cu sfintele icoane la Tulcea Procesiunea de icoane din Episcopia Tulcii se află la a patra ediţie, iar manifestarea religioasă ia amploare în fiecare an. Procesiunea, condusă de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a avut loc imediat după Sfânta Liturghie şi a pornit de la Catedrala episcopală ,,Sfântul Nicolae", pe str. Dobrogeanu Gherea, până în faţa Bisericii "Sfântul Gheorghe", după care cortegiul, întregit de clericii şi credincioşii altor parohii, a traversat Piaţa Mircea cel Bătrân. În dreptul statuii domnitorului Mircea cel Bătrân, credincioşii şi preoţii au înălţat rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu, au intonat cântarea "Cine este Dumnezeu", iar apoi Preasfinţia Sa a citit rugăciunea Postului Mare. "În semn de biruinţă a Ortodoxiei împotriva ereziilor, tineri şi vârstnici au înălţat sfintele icoane, mărturisind credinţa în cultul sfintelor icoane. Popasul duhovnicesc s-a încheiat cu mesajul Preasfinţitului Părinte Visarion, în care a îndemnat credincioşii la asumarea şi mărturisirea credinţei ortodoxe", ne-a spus pr. Felix Neculai, consilier cultural al Eparhiei Tulcii. Procesiuni în diaspora Duminica Ortodoxiei a fost sărbătorită şi de românii plecaţi departe. În această zi deosebită românii s-au rugat laolaltă cu ortodocşii de alt neam şi au ieşit pe străzi în procesiune, mărturisindu-şi credinţa. Preasfinţitul Siluan Mănuilă, Episcopul ortodox român al Ungariei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" din Budapesta, înconjurat de un sobor de clerici aparţinând mai multor jurisdicţii ortodoxe din Ungaria: Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Eparhia Ortodoxă Maghiară din Ungaria, Exarhatul pentru Ungaria şi Austria al Patriarhiei Ecumenice şi Eparhia Ortodoxă Bulgară din Ungaria. La slujbă au participat credincioşi din toate jurisdicţiile ortodoxe din Ungaria (români, maghiari, ruşi, greci, sârbi şi bulgari), iar răspunsurile la strană au fost date alternativ în mai multe limbi, anumite părţi din Sfânta Liturghie fiind rostite pe rând, de asemenea, în mai multe limbi (maghiară, slavonă, greacă şi română): Apostolul, Evanghelia, Crezul, rugăciunea "Tatăl nostru" şi alte ecfonise. La sfârşitul Sfintei Liturghii, în prezenţa preoţilor slujitori, cu icoane în mâini, a fost rostită o rugăciune specială, evocânduse şi în acest mod importanţa sfintelor icoane în viaţa creştinilor ortodocşi, după care toţi participanţii au fost invitaţi la o agapă comună. La Roma, Preasfinţitul Siluan Şpan, Episcopul ortodox român al Italiei, a slujit la Paraclisul "Adormirea Maicii Domnului" din Roma, de la Centrul eparhial. După slujbă, preoţii şi credincioşii de la toate parohiile din Roma şi împrejurimi au participat la tradiţionala procesiune cu Sfintele Icoane, cântând troparul hramului şi troparul Duminicii Ortodoxiei. Şi în Stockholm, ortodocşi de diferite naţionalităţi s-au adunat în străvechea biserică de piatră Österhaninge (construită la anul 1200), de lângă sediul Episcopiei Ortodoxe Române din Stockholm. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Dositei, Episcopul ortodox sârb al Scandinaviei şi Marii Britanii, şi de Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjuraţi de preoţi şi credincioşi ortodocşi de diferite naţionalităţi din capitala Suediei. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul coral "Credo" al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord şi de cântăreţii sârbi şi ruşi de la parohiile din Stockholm.