În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Programul evenimentului „Zilele credinţei şi culturii“
Episcopia Caransebeşului organizează, în sala de festivităţi a Centrului Eparhial, Simpozionul internaţional "Taină şi mărturisire", simpozion care va avea ca tematică Sfintele Taine ale Botezului şi Cununiei şi activitatea episcopului Veniamin Nistor la Caransebeş (1941-1949), informează Biroul de presă al Episcopiei Caransebeşului. Sunt invitaţi la acest demers ştiinţific ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, profesori de teologie, preoţi cu preocupări istoriografice, istorici din ţară şi străinătate, specialişti în domeniul istoriei Banatului şi profesori de discipline istorice, sistematice şi practice de la facultăţile de teologie din ţară. Simpozionul va fi însoţit de o expoziţie fotodocumentară despre activitatea episcopului Veniamin Nistor la Caransebeş, expoziţie organizată în incinta Centrului Eparhial Caransebeş. Miercuri, 4 mai, la ora 18:00, elevii Seminarului Teologic "Ioan Popasu" din Caransebeş vor susţine în sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului piesa de teatru "Mironosiţele" a dramaturgului Victor Ioan Popa.
"Zilele credinţei şi culturii" în Caransebeş vor continua cu ediţia a II-a a Festivalului coral de muzică religioasă "Miron Cristea" (5-6 mai), dedicat în special corurilor parohiale. În ziua de 7 mai, Episcopia Caransebeşului va organiza Festivalul de poezie în grai bănăţean "Credinţă şi lumină". Vor participa la acest festival de poezie în grai bănăţean 25 de personalităţi ale vieţii literare bănăţene. Tot în ziua de sâmbătă, 7 mai, Episcopia Caransebeşului organizează cu sprijinul Primăriei Caransebeşului şi al Casei Municipale de Cultură din Caransebeş cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului corurilor de copii şi tineret "Timotei Popovici". Acesta este primul festival coral pentru copii şi tineret din România şi a debutat în comuna Marga - judeţul Caraş-Severin în 1982, iar din anul 1995 a fost transferat la Caransebeş, unde episcopia s-a ocupat îndeaproape de organizarea lui. Motivele pentru care episcopia a susţinut an de an desfăşurarea festivalului au fost promovarea muzicii religioase - care este obligatorie în interpretarea corurilor - şi cinstirea ce trebuie adusă preotului compozitor Timotei Popovici, originar din localitatea Tincova, Caraş-Severin, profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu, dar şi cel mai prolific compozitor de muzică corală pentru copii.