Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiect catehetic la Biserica Talpalari din Iași
În cadrul Concursului național catehetic „Rugăciunea în viața mea” - 2022, la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”-Talpalari din Iași, în perioada 22 ianuarie - 2 aprilie, s‑a desfășurat un proiect dedicat copiilor.
Coordonat de părintele Vladislav Nedelcu, acesta a cuprins șase cateheze și diverse activități practice specifice la care au participat 35 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, împărțiți în două grupe. „Oare Dumnezeu este greu de iubit? Oare Adam s‑a rugat în Rai? Cine a spus prima dată rugăciunea cea mai cunoscută de pe pământ - Tatăl nostru?”, acestea au fost unele din întrebările pe care și le‑au pus copiii Parohiei Talpalari din Iași, timp de nouă săptămâni, în cadrul proiectului catehetic „Biserica Talpalari - Întâlnirea mea cu Hristos”.
„Am traversat împreună şase teme catehetice de mare interes în viața noastră ce au vizat rugăciunea, tipurile de rugăciune și modul în care devenim oameni ai rugăciunii. Am descoperit ce ne împiedică să ne rugăm, cum să ne rugăm în familie și cum să ne creăm propriul colț de rugăciune acasă”, a declarat Tiberius Dorin Cantaragiu, profesor de religie în cadrul proiectului.
Sâmbătă, 19 februarie, în cadrul taberei parohiale de o zi, copiii au participat la Sfânta Liturghie, iar părintele Vladislav Nedelcu a prezentat rânduiala Proscomidiei și semnificația acesteia, dar și părțile principale ale Sfintei Liturghii.
În următoarea săptămână, în 26 februarie, copiii însoțiți de părinții lor au mers pe urmele Cuviosului Paisie de la Neamț, într‑un pelerinaj de o zi, poposind apoi la Mănăstirea Nechit.
Catehezele desfăşurate la Parohia Talpalari participă la Concursul național catehetic „Rugăciunea în viața mea”, organizat de Sectorul teologic‑educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației.