De sărbătoarea Nașterii Domnului, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale, rugându‑se alături de credincioșii prezenți în număr mare. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de învățătură în care au arătat importanţa actului întrupării și Nașterii Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Proiect educațional la Mănăstirea Cobia
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, duminică, 3 septembrie, un grup de elevi de la Colegiul Național „Vladimir Streinu” din Găești, împreună cu profesorii coordonatori și pr. protoiereu Stan Marius de la Protopopiatul Găești au efectuat un pelerinaj la Parohia „Mănăstirea Cobia”, unde au avut un dialog duhovnicesc despre istoricul și importanța bisericii fostei mănăstiri, dar și cu referire la problemele de interes pentru tineri. Această activitate face parte din proiectul intitulat „Mănăstirea Cobia - obiectiv de patrimoniu național”, inițiat de prof. Florina Loredana Streinu și prof. Robert Alexe de la Colegiul Național „Vladimir Streinu”, în parteneriat cu Protoieria Găești și Primăria Găești. Acest proiect va participa la Concursul European Euroscola, tema de anul acesta fiind „Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”.






.jpg)
