În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Proiect pentru copiii cu dizabilităţi la Oradea
"Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Orizont" din Oradea în parteneriat cu Protopopiatul Oradea şi Librăria "Universitaria" din Oradea desfăşoară proiectul "Împreună pentru copiii cu dizabilităţi". Luni, 11 aprilie, la Librăria "Universitaria" a avut loc lansarea proiectului iniţiat de un grup de cadre didactice de la Şcoala pentru Educaţie Incluzivă. Timp de un an vor avea loc expoziţii tematice, activităţi comune realizate împreună cu studenţii de la Universitatea Oradea, activităţi de dezvoltare socio-afectivă, proiectul desfăşurându-se cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. În proiect mai sunt antrenaţi şi tineri de la liceele orădene. Printre coordonatorii proiectului sunt directorul unităţii de învăţământ Ioana Drugaş, psiholog, şi educatoarele Nicoleta Mladin, Mihaela Doroghi şi Mariana Bealcovschi din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ.
Directoarea şcolii, Ioana Drugaş, a menţionat că "sunt elevi cu deficienţe mintale severe, profunde şi asociate, dar şi moderate. Toţi şi-au adus contribuţia la această expunere, străduindu-se să realizeze icoane pentru Sfintele Sărbători Pascale". Lucrările realizate de copii au fost expuse, iar "dacă se vor strânge ceva bani din vânzare sau donaţii, vom încerca să le amenajăm o sală de relaxare. Prin aceste lucrări, copiii şi-au demonstrat talentul, pentru că mulţi au talent deosebit la muzică, pictură sau sport". Astfel, deşi sunt copii cu deficienţe, "au anumite abilităţi, iar prin această expoziţie am încercat să arătăm talentul lor, să ne mândrim cu ceea ce pot ei să facă", a mai menţionat directoarea Ioana Drugaş. Expoziţia cu vânzare are ca scop sensibilizarea bihorenilor şi strângerea de fonduri pentru realizarea unei săli de relaxare necesară copiilor cu probleme, precum şi organizarea unei excursii. Obiectele au fost realizate manual de copii, iar expoziţia este deschisă până la praznicul Învierii Domnului, la sediul Protopopiatului Oradea, Centrul Comercial Carrefour şi la Librăria "Universitaria" din Oradea. (Pr. Silviu Dobai)