În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Proiect pentru promovarea bisericilor-monument istoric
Arhiepiscopia Craiovei a lansat un nou proiect în sprijinul bisericilor-monument istoric din Oltenia. Evenimentul a avut loc luni, 25 mai, în cadrul unei conferinţe organizate în sala de festivităţi a hotelului Bavaria din Craiova. Tot în această săptămână, copiii Centrului social „Best Life“ al Arhiepiscopiei Craiovei au participat la atelierele de creaţie cu instrumente muzicale organizate de Filarmonica „Oltenia“.
Lansarea proiectului intitulat „Revitalizarea monumentelor istorice din Oltenia prin realizarea de documente strategice, de planificare şi management integrat“, a avut loc luni, 25 mai, la hotelul Bavaria din Craiova. Activitatea se derulează în cadrul programului „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural“ - Schema de granturi mici, finanţat prin GRANTURI SEE 2009-2014. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai operatorului de program, ai instituţiilor culturale la nivel judeţean, ai ONG-urilor active din domeniu, ai unităţilor de cult şi ai mass-mediei. „Demersurile noastre au pornit de la constatarea existenţei unui număr mare de monumente istorice în Oltenia a căror stare funcţională este foarte puţin cunoscută. În cadrul proiectului vom crea o bază de date ce va conţine informaţii despre 26 monumente istorice din Regiunea Sud-Vest Oltenia. Dorim să oferim o viziune de ansamblu veridică asupra stării reale a acestor obiective de patrimoniu, asigurând totodată şi managementul integrat al acestora. În acest fel se vor asigura şi prioritizarea acţiunilor de restaurare, precum şi creşterea vizibilităţii lor pe parcursul celor 12 luni de derulare a proiectului“, a spus managerul de proiect Dana Iordanov.
Printre cele 26 de monumente istorice care vor fi incluse în baza de date se numără Ansamblul Bisericii „Toţi Sfinţii“, Biserica „Hagi Enuş“, fosta Mănăstire Obedeanu din Craiova, precum şi Mănăstirea Bucovăţ-Coşuna. „Activităţile proiectului ne ajută să punem în evidenţă ctitorii domneşti, boiereşti şi voievodale, reprezentative pentru istoria, arhitectura şi arta de factură eclezială şi nu numai. Este un demers integrator ce îşi propune recuperarea şi prezentarea în spaţiul web a acestor mărturii de credinţă şi simţire ortodoxă, proprii Olteniei“, a precizat pr. Silviu Ciocşan, inspector monumente istorice în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.
„Filarmonica alternativ“ pentru copiii Centrului social „Best Life“
Copiii Centrului social „Best Life“ al Arhiepiscopiei Craiovei au participat în această perioadă la atelierele de creaţie cu instrumente muzicale organizate de Filarmonica „Oltenia“, în cadrul proiectului „Filarmonica alternativ“: atelier de instrumente neconvenţionale, „Să cunoaştem instrumentele cu coarde!“ şi „Să cunoaştem instrumentele de suflat!“. Cu acest prilej, timp de trei ore, artiştii filarmonicii i-au învăţat pe cei mici să cânte la instrumente muzicale de percuţie, atelier coordonat de artistul instrumentist Florin Daviţoiu, la corn - atelierul fiind coordonat de prof. Vasile Bordenciu, şi la vioară, cu sprijinul violonistei Simona Petrencu. Potrivit reprezentanţilor Filarmonicii „Oltenia“, instituţia de cultură craioveană „este aproape de cei mai mici fani ai ei, prin atelierele de creaţie cu instrumente muzicale pentru copii cu vârste între 6 şi 14 ani, dornici să-şi exprime într-un mod original potenţialul de creativitate artistică“.
Reprezentanţii Centrului social „Best Life“ subliniază utilitatea acestor acţiuni pentru copii, care contribuie la dezvoltarea talentelor artistice şi culturale.
Activitatea a avut loc în cadrul parteneriatului cultural încheiat în acest an între Centrul social pentru copii „Best Life“ şi Filarmonica „Oltenia“. (Pr. Gheorghe Cioiu, Gabriela Firu)