Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiectele sociale din Arhiepiscopia Sibiului
Principalele proiecte sociale din Arhiepiscopia Sibiului ce se vor concretiza în acest an vizează copiii din familii sărace, precum şi persoanele aflate în nevoi. În judeţul Braşov funcţionează deja o reţea socială între protopopiate, proiect sprijinit de Consiliul judeţean. La Sibiu, cantina socială de la Şcoala Generală Nr. 15 va oferi hrană gratuită pentru 100 de elevi.
Acordul de parteneriat între Arhiepiscopia Sibiului şi Consiliul Judeţean Braşov a fost semnat în luna noiembrie 2011, iar proiectul se intitulează "Întrajutorarea braşoveană". Parteneriatul presupune ca la nivel de parohie, credincioşii să doneze îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şi chiar alimente neperisabile, iar acestea să fie centralizate în nişte depozite, la nivel de protopopiat. Întreaga logistică şi spaţiile pentru depozitare, precum şi trei coordonatori sunt puşi la dispoziţie de Consiliul Judeţean Braşov. "Proiectul presupune a coordona legătura dintre cel care are nevoi şi cel care are ceva în plus. De la anumite unităţi care sunt disponibile să ajute, să lase din surplusul lor, se preiau bunurile şi apoi se centralizează în cadrul celor şase protopopiate. Dacă într-un depozit există ceva de care are nevoie alt depozit, din alt protopopiat, se va trimite bunul respectiv în acel loc. Sperăm ca această iniţiativă să se extindă şi la nivelul judeţului Sibiu şi să dureze cât mai mult", a explicat IPS Mitropolit Laurenţiu. Cantină socială de 273 de locuri Cel mai amplu proiect social din Sibiu pe care îl pregăteşte Arhiepiscopia Sibiului va sprijini 100 de copii din familii sărace. Astfel, la subsolul Şcolii Generale Nr. 15, se va deschide din anul şcolar 2012-2013, printr-o investiţie de 135.000 de euro, o cantină cu caracter social. Capacitatea cantinei va fi de 273 de locuri, iar elevii şcolii vor putea mânca aici. "Există solicitări din partea elevilor de la şcoala respectivă, dar şi a altor persoane care mănâncă în altă parte. Arhiepiscopia Sibiului oferă spaţiul respectiv, apoi suportă costurile amenajării. Sperăm să intrăm în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Primăria Sibiu, care să ne ajute şi pentru subvenţiile viitoare. Se va fixa un cost pentru elevul care vine obişnuit să mănânce, dar este un cost minimal. Este o cantină socială pentru toţi elevii, datorită preţurilor extrem de reduse şi mai ales pentru gratuitatea oferită celor 100 de elevi săraci", a mai spus IPS Laurenţiu. Arhiepiscopia Sibiului va susţine o bună parte din subvenţii, dar există promisiuni pentru ajutor şi din partea autorităţilor judeţene şi locale. Lucrările de amenajare vor începe în această primăvară, iar din octombrie, cantina va fi deschisă. "Aprovizionarea şi bunul mers al cantinei vor fi în grija Arhiepiscopiei Sibiului, după modelul Grădiniţei ortodoxe "Sfântul Dimitrie" din Sibiu, unde ne ocupăm de masa copiilor, la preţuri mici", a continuat Părintele Mitropolit. Un alt aşezământ social a fost inaugurat şi sfinţit la Sibiu în decembrie 2011, pe lângă Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", unde peste 30 de copii beneficiază de un program after-school. Un proiect similar funcţionează de ani buni şi la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din cartierul Valea Aurie, iar la Biserica "Naşterea Domnului", 50 de persoane primesc zilnic hrană la cantina socială. Proiecte sociale ample se desfăşoară şi la alte biserici din Sibiu şi localităţile învecinate, amintind aici Biserica "Înălţarea Domnului şi Sfântul Nicolae" din oraşul transilvan.