Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiectul „Tânărul creştin” la Parohia Balta Albă din Capitală
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Corneliu Sutaşul” – Balta Albă din Bucureşti şi Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Sectorul 3 au implementat, în perioada 27 februarie – 25 martie, proiectul „Tânărul creştin”, cu care se va înscrie zilele acestea în Concursul naţional de proiecte duhovniceşti „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”, organizat de Patriarhia Română cu prilejul Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
La activităţile din cadrul proiectului au participat 21 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, care sunt implicați în Programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor” derulat de parohie. Tinerii au confecţionat mărţişoare, felicitări şi obiecte mici de artizanat, pe care le-au organizat ulterior în cadrul unei expoziţii cu vânzare în holul Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”. În urma vânzărilor şi a atragerii unor sponsori din comunitate (Asociaţia „Faptele Credinţei” şi Asociaţia „Selenis”), tinerii au reuşit să adune 1.040 de lei, bani din care au cumpărat pachete alimentare pentru 20 de persoane nevoiaşe aflate în evidenţa Comitetului social-misionar al Parohiei Balta Albă. Astfel, în apropierea praznicului Bunei Vestiri, persoanele vârstnice, singure şi cu posibilităţi materiale reduse, au avut bucuria de a primi vizita şi darurile tinerilor voluntari.
Pentru a întregi semnificaţiile legăturii dintre Liturghie şi Filantropie, proiectul a avut în vedere şi pregătirea duhovnicească a tinerilor. Astfel, în paralel cu activităţile de creaţie, tinerii au mers la biserica Parohiei Balta Albă unde s-au spovedit şi s-au împărtăşit cu Sângele şi Trupul Mântuitorului Iisus Hristos. „Prin acest proiect ne-am propus să-i facem pe tineri să înţeleagă sensul Sfintei Euharistii, pregătirea prin Spovedanie şi fapte bune, precum şi implicaţiile extinse în comunitate şi viaţa personală, să-şi lărgească sfera de cunoaştere umană; să trăiască în relaţie de ajutorare cu persoanele defavorizate, să-şi dezvolte stări afective pozitive, să cunoască aspecte ale vieţii unor persoane singure, bolnave sau abandonate. Ajutorarea şi protejarea persoanelor defavorizate este o problemă care trebuie să intereseze pe toată lumea: adulţi şi copii. Vrem să aducem un zâmbet pe feţele bătrânilor singuri, să fim nepoţii pe care şi i-ar fi dorit, să le deschidem uşa continuu, nu numai cu ocazia unor sărbători, să le aducem un strop de bucurie prin activităţile noastre. Prin derularea acestui proiect, elevii au oferit persoanelor defavorizate un strop de iubire”, ne-a declarat părinte paroh Vasile Cristian Niţă.
Proiectul s-a încheiat pe 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, când elevii implicaţi în proiect au fost felicitaţi de părintele paroh şi de profesorii coordonatori, primind în semn de recunoştinţă diplome de participare. De asemenea, pr. paroh i-a felicitat pe membrii echipei de implementare a proiectului din partea liceului: ing. Maria Rădoi – director coordonator, prof. Laura Marinescu Iacob – profesor de religie; prof. Elena Bădiţă – coordonator proiect, şi pe celelalte cadre didactice care s-au implicat în buna desfăşurare a activităţilor. (G.C.P.)