Pruncul anahoret şi binecuvântarea Egiptului

Pe 27 decembrie, când s-a făcut pomenirea Sfântului Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica după Naşterea Domnului (a Sfinţilor Iosif Logodnicul, David Prorocul şi Iacob, rudenia Domnului), în cadrul Sfintei Liturghii citindu-se Evanghelia despre Fuga în Egipt (Matei 2, 13-23). Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, în care a subliniat că fuga în Egipt are un caracter profetic, aceasta fiind o lucrare dumnezeiască de ocrotirea Pruncului Iisus şi de împlinire a unui plan al lui Dumnezeu.

Făcând referire la evenimentul uciderii pruncilor de doi ani şi mai în jos care erau în Betleem şi în toate hotarele lui (Matei 2, 16), Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat că prin numărul de 14.000 Tradiţia ne spune că, de fapt, au fost ucişi toţi copiii care se aflau atunci în Betleem şi în ţinuturile din împrejurimi. Părintele Patriarh Daniel a precizat că Mântuitorul Iisus Hristos devine încă din pruncie un Om al durerilor şi al suferinţei, aşa după cum a prezis Prorocul Isaia în capitolul 53. „Viaţa Mântuitorului Iisus Hristos este oarecum îndreptată spre suferinţă şi spre moarte. De aceea, El Se pregăteşte pentru suferinţă în multe feluri, dar Se pregăteşte mai ales pentru suferinţa crucii şi a morţii, ca trecând prin moarte să învieze şi să dăruiască lumii viaţă veşnică”, a spus Preafericirea Sa.

Patriarhul României a subliniat că fuga în Egipt a Mântuitorului Iisus Hristos transformă o suferinţă în biruinţă, adică suferinţa exilului este transformată în binecuvântare. „Egiptul era considerat locul robiei. Acolo au fost duşi evreii ca sclavi şi au fost eliberaţi de Moise trecând prin Marea Roşie ca pe uscat. Egiptul, ca ţară a robiei şi a idolatriei, devine acum o ţară care-L primeşte pe Pruncul Iisus şi Îl adăposteşte. Astfel, fuga în Egipt transformă oarecum Egiptul pentru că primeşte binecuvântarea Pruncului Iisus. De aceea, câteva secole mai târziu, în Egipt va înflori monahismul. Cei care au studiat textele biblice cu multă atenţie au observat că Evanghelistul Matei foloseşte pentru cuvântul fugă un verb grecesc «anachorein», care înseamnă fuga în altă parte sau fuga dintr-un teritoriu dat în altă parte. Acest verb a dat mai târziu numele monahilor care s-au numit anahoreţi, adică cei care au fugit de lume, de patimile egoiste şi s-au consacrat rugăciunii şi pacificării sufletului prin post, nevoinţă şi smerenie multă. Astfel, Egiptul a fost binecuvântat de Pruncul anahoret care a fugit în Egipt şi binecuvântarea s-a văzut în mulţimea anahoreţilor Egiptului”, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Părintele Patriarh Daniel a reliefat faptul că piramidele îndreptate cu vârfurile spre cer erau un strigăt al faraonilor după nemurire. „Faraonii, care aveau de toate în lumea aceasta, totuşi sufereau de faptul că sunt muritori. Aceste piramide îndreptate spre cer cu vârful lor erau, de fapt, un strigăt după nemurire, după viaţă veşnică. Anahoreţii sau monahii au găsit nemurirea, nu prin privirea spre vârful piramidei, ci prin coborârea minţii în inimă, prin adâncirea şi înnoirea vieţii spirituale prin rugăciune neîncetată, post, nevoinţă şi lupta împotriva patimilor. Şi după ce au ajuns la o pace sufletească, la o isihie desăvârşită, lumea a început să-i caute. Ei care au fugit de lume erau acum căutaţi de oamenii din lume pentru un sfat bun, pentru o rugăciune, pentru ajutor de a scăpa dintr-o situaţie dificilă. Aceşti monahi au fost consultaţi de împăraţi, de demnitari şi au fost preţuiţi de toţi cei ce aveau nevoie de îndrumare şi ajutor duhovnicesc. Aşadar, exilul Pruncului Iisus anahoret în Egipt s-a transformat în binecuvântare pentru Egipt. Dumnezeu transformă un trecut apăsător al răutăţii şi al păgânătăţii într-un viitor creştin, într-un viitor al popoarelor care-L caută pe Hristos pentru mântuirea lor”, a explicat Preafericirea Sa.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a făcut referire în cuvântul său la profeţia privitoare la Mântuitorul Iisus Hristos despre Care profeţii au spus „că Nazarinean se va chema” (Matei 2, 23). „S-a dovedit că nu este nici un proroc care vorbeşte despre legătura lui Iisus cu Nazaretul. Nu există un text precis în care să se arate o profeţie ca legătură a lui Iisus cu Nazaretul. Şi atunci, ce înseamnă aceasta? După tâlcuirea Sfântului Chiril al Alexandriei, nazarinean poate însemna un om sfânt, un om duhovnicesc, o floare duhovnicească. Cuvântul nazarinean nu se referă la un simplu locuitor al Nazaretului, ci la un Lăstar, o Ramură sau o Mlădiţă sfântă, despre care vorbeşte Prorocul Isaia în capitolul 11, versetul 1 când zice: «O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da». Această Mlădiţă care provine din neamul lui Iesei, tatăl lui David, este Mesia Însuşi. Nazarineanul are înţelesul aici nu atât de locuitor al Nazaretului, cât de om drept care împlineşte legea Domnului şi face juruinţe lui Dumnezeu şi le menţine (...). Iisus Hristos, Lăstarul care a ieşit din rădăcina lui Iesei, este Sfântul Care va arăta oamenilor calea sfinţeniei, a mântuirii şi a vieţii veşnice”, a explicat Patriarhul României.

La final, Părintele Patriarh Daniel le-a urat tuturor celor care poartă numele de Ştefan sau derivate din acest nume mulţi ani binecuvântaţi, sănătate, mântuire, pace şi bucurie.