Soborul Catedralei Patriarhale a mers astăzi, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, în procesiune cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală. Preoții, diaconii și psalții lăcașului de rugăciune au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români.
PS Iustin Sigheteanul în Transcarpatia - Ucraina
Credincioşii români de pe malul drept al Tisei, din Apşa de Mijloc, regiunea Transcarpatia-Ucraina, l-au avut în mijlocul lor, duminică, pe Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care a oficiat, cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie în Parohia "Naşterea Maicii Domnului", alături de Înalt Preasfinţitul Marc, Arhiepiscop al Hustului şi Vinogradovului, şi Preasfinţitul Metodie, fost episcop al aceleiaşi eparhii. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în prezenţa a peste 1.000 de credincioşi.
"Este o mare bucurie şi o mare binecuvântare ca aici, în dreapta Tisei, să putem constanta că românii ortodocşi maramureşeni îşi păstrează limba, credinţa, cultura, tradiţiile şi obiceiurile pe care le au din moşi-strămoşi. De asemenea, de câte ori venim, transmitem din partea Bisericii Ortodoxe Române, a Întâistătătorului Bisericii noastre, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mesajul de binecuvântare, întărire şi apreciere", a spus PS Iustin Sigheteanul. La Liturghie au participat autorităţi locale, precum şi reprezentanţi ai Statului Român. La finalul Sfintei Liturghii au fost oferite diplome de apreciere pentru preotul paroh şi binefăcători. Din partea Ministerului român al Culturii şi Patrimoniului Naţional, Preasfinţitul Metodie şi parohul bisericii au primit diplome de apreciere. După Sfânta Liturghie, ierarhii, alături de credincioşi, au înconjurat de trei ori biserica, fiind oficiată şi o slujbă de binecuvântare a fântânii din curtea lăcaşului de cult.