În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Putem înţelege suferinţa prin credinţă, aşezându-ne la picioarele Mântuitorului răstignit“
Conferinţele semestriale de primăvară din Arhiepiscopia Iaşilor au început luni, 30 aprilie 2012, cu întrunirea preoţilor din Protopopiatul Dorohoi şi au continuat în ziua următoare cu întrunirea preoţilor din protopopiatele Săveni şi Darabani. Întâlnirile au fost prezidate de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Cele două şedinţe au fost precedate de Sfânta Liturghie. La finalul conferinţelor au fost date în administrarea preoţilor parohi primele saituri ale parohiilor din protopopiatele Dorohoi, Săveni şi Darabani, participante la faza pilot a proiectului "Reţea de saituri pentru parohii", dezvoltat de Doxologia Media.
Luni, 30 aprilie 2012, a început seria conferinţelor semestriale de primăvară din Arhiepiscopia Iaşilor cu întrunirea preoţilor din Protopopiatul Dorohoi. Ziua a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înalt Preasfinţitul Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Dorohoi. Dintre slujitori au făcut parte pr. Iulian Negru, consilier al Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, şi diac. Nicolae Hulpoi, director Doxologia Media. Răspunsurile la strană au fost date de preoţii Protopopiatului Dorohoi. Preotul este dator să preia şi să înţeleagă suferinţa După Sfânta Liturghie, la sediul Protopopiatului Dorohoi a avut loc prima conferinţă preoţească de primăvară a Arhiepiscopiei Iaşilor din acest an. Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Dorohoi a avut tema "Suferinţa şi modul în care Biserica se implică în tratarea bolilor trupeşti", fiind prezidată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În cuvântul de deschidere, Înalt Preasfinţia Sa a arătat dificultatea temei conferinţei: "Din întregul ansamblu al problemelor legate de boală, de medicină, de bolnavi, de suferinţă, am ales cel mai greu subiect şi anume înţelegerea suferinţei. Răspunsul la întrebarea de ce suferă omul nu va primi probabil răspunsul cel pe care logica umană, mintea omului şi năzuinţa lui îl aşteaptă. Noi, ca şi preoţi, ca şi arhierei, ca şi creştini botezaţi în numele Preasfintei Treimi, nu avem altă soluţie decât să căutăm Crucea Domnului Hristos şi, aflându-ne la picioarele Mântuitorului ce a luat asupra Sa suferinţa umanităţii şi a fiecărei persoane în parte, să primim frânturi de răspuns prin credinţă. Este foarte greu să ne raportăm la suferinţa altuia, dar trebuie să ştim că nu există o altă persoană în cadrul unei comunităţi care să aibă un mandat mai clar pentru a prelua şi a înţelege suferinţa de lângă el decât preotul". În continuare au fost rulate mai multe filme, printre care unul privind activitatea medicală a Arhiepiscopiei Iaşilor, şi au fost expuse mai multe diapozitive cu fotografii tematice, ce au avut scopul de a reflecta cauzele suferinţei şi cum poate ea fi vindecată cu ajutorul credinţei. Părintele Teodor Ciurariu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Municipal din Dorohoi, a prezentat referatul "Misiunea preotului în medicina paliativă: suferinţa şi înţelegerea ei prin credinţă", care a tratat implicarea preotului în îngrijirea paliativă. "Cauzele suferinţei sunt de cele mai multe ori probleme sufleteşti, de aceea un rol foarte important în tratarea bolii îl reprezintă Sfânta Taină a Spovedaniei şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Discuţiile despre asumarea suferinţei, atât cu persoana bolnavă, cât şi cu familia acestuia, sunt, de asemenea, foarte importante", a subliniat pr. Teodor Ciurariu. Conferinţa a continuat cu o serie de discuţii şi s-a încheiat cu audienţele primite de IPS Teofan. Totodată, în cadrul întrunirii, preoţii prezenţi au putut achiziţiona cărţi ce tratează problema suferinţei din perspectivă teologică. "Tema acestei prime conferinţe a fost aleasă în cadrul problematicii generale lansate cu ocazia Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor şi a dezbătut rolul şi sensul suferinţei privite din perspectiva credinţei. Părintele Teodor Ciurariu a prezentat în referatul său mai multe studii de caz privind îngrijirea paliativă din punctul de vedere al preotului misionar, care s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea preoţilor participanţi", a declarat pr. Iulian Negru, consilier al Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. "Biserica îi are în atenţia sa în mod deosebit pe suferinzi" Ieri, 1 mai 2012, conferinţele preoţeşti de primăvară din Arhiepiscopia Iaşilor au continuat cu întrunirea preoţilor din protopopiatele Săveni şi Darabani, la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Săveni. Şedinţa de lucru a conferinţei a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii de către IPS Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, dintre care a făcut parte şi pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, şi pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. În cadrul conferinţei, pr. Dumitru Leonte de la parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" din Săveni a prezentat un referat, în care a vorbit despre suferinţă, despre boală şi despre Taina Sfântului Maslu. "Sfânta noastră Biserică îi are în atenţia sa pe toţi enoriaşii, în mod deosebit pe cei ce se află în suferinţă şi în diferite neputinţe. Discuţiile din cadrul conferinţei referitoare la tratarea suferinţei din perspectivă creştină au fost utile, întrucât preoţii au relatat cum îşi ajută în mod concret enoriaşii bolnavi din parohiile lor şi în acest mod am putut învăţa unii de la alţii", a declarat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. Primele 35 de saituri ale parohiilor botoşănene au fost predate preoţilor parohi În finalul întrunirilor preoţeşti, 35 de preoţi ai protopopiatelor Dorohoi, Săveni şi Darabani au primit saiturile parohiilor participante în faza pilot a proiectului "Reţea de saituri pentru parohii", dezvoltat de Doxologia Media. După ce a făcut o prezentare generală a proiectului, diac. Nicolae Hulpoi, directorul Doxologia Media, a predat preoţilor parolele de acces şi manualele de utilizare ale noilor pagini web ale parohiilor, semnându-se totodată şi protocoalele cadru de colaborare. Până în data de 2 iulie, reţeaua va funcţiona în circuit închis, fiind accesibilă doar administratorilor saiturilor deja create. "Cele 20 de saituri primite de parohiile din Dorohoi conţin monografii, fotografii şi anumite date despre parohii, pe care preoţii le-au trimis în prealabil administratorilor reţelei. Consider această reţea de saituri de parohii foarte importantă şi necesară, întrucât există numeroase parohii care au activităţi extrordinar de frumoase şi de utile şi care merită promovate pentru a fi cunoscute şi, poate, chiar exemple pentru alte comunităţi", a spus pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi. Liturghie arhierească la Mănăstirea Popăuţi Obştea monahilor de la Mănăstirea Popăuţi din judeţul Botoşani a primit, în "Duminica Femeilor Mironosiţe", vizita Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu arhim. Ioan Harpa, stareţul mănăstirii şi exarhul mănăstirilor din zona Botoşani, şi cu preoţii slujitori ai mănăstirii. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Teofan a evidenţiat că "în Duminica Mironosiţelor, Biserica ne aşază în faţa noastră, în sensul pedagogiei dumnezeieşti, pe femeile purtătoare de mir, pentru a ne ajuta să ne apropiem de Taina Învierii. Femeile mironosiţe, întrucât n-au fugit de lângă crucea Mântuitorului, precum bărbaţii, au fost învrednicite de Dumnezeu cu sfinţenie. Toate darurile sunt aşezate în bărbat şi femeie, dar sunt daruri cu accente diferite. În mintea femeii există mai multă intuiţie, mai multă sensibilitate, mai multă deschidere pentru a accepta şi ceea ce uneori mintea are dificultăţi în a înţelege. Femeile purtătoare de mir au fost deznădăjduite văzându-L pe Mântuitorul răstignit pe cruce, dar simţeau şi aveau intuiţia apariţiei unui soare care apare la orizont, chiar dacă în momentul răstignirii întunericul domina. Au simţit că ceva trebuia să se întâmple, că nu acela era sfârşitul. Au văzut şi cutremurul, au auzit şi mărturisirea sutaşului şi au fost cuprinse de aşteptare şi nădejdea Învierii". În încheiere, IPS Teofan a vorbit despre importanţa femeii şi rolul ei în familia creştină: "Mamele şi surorile creştine sunt chemate să se înveşmânteze în hainele femeilor purtătoare de mir, să-L urmeze pe Hristos îndeaproape, să-I asculte cuvintele, să încerce să le înţeleagă şi să-I simtă prezenţa, şi atunci vor avea curaj în a-L mărturisi, prin rugăciune, prin naştere de prunci, prin aducerea copiilor la Sfânta Biserică, prin învăţarea lor de la semnul Sfintei Cruci până a le aşeza în mâna lor Cartea Sfântă şi a-i conduce la Dumnezeu. Atât bărbaţi, cât şi femei, formăm cu toţii poporul lui Dumnezeu aşezat la picioarele Crucii, fiecare cu darurile specifice cu care Dumnezeu ne-a înzestrat. Trebuie să încercăm să fim de ajutor unii altora, în special în sânul familiei, unde darurile bărbatului trebuie să fie întregite de cele ale femeii".