Puterea rugăciunii face minuni pe patul de spital

De-a lungul pastoraţiei sale de preot de caritate, părintele Emilian Vâlcu de la Capela "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti a întâlnit numeroase cazuri speciale. Mulţi oameni au ajuns la spital doar pentru tratarea bolilor trupeşti, însă, cu timpul, unii pacienţi l-au descoperit pe Dumnezeu şi şi-au regăsit sensul vieţii.

Lucrarea pastoral-misionară a preotului de caritate din spital implică faptul esenţial că el reprezintă chipul Domnului Iisus Hristos la căpătâiul bolnavului. Preotul de caritate trebuie să fie dovada palpabilă a iubirii lui Dumnezeu prin jertfirea vieţii lui faţă de cei în necaz şi suferinţă, care au nevoie să înţeleagă că, prin boală, Dumnezeu Îşi manifestă purtarea Lui de grijă pentru mântuirea omului. "Sănătatea şi boala sunt printre lucrurile de mijloc, adică în sine nu sunt bune, nici rele, depinde doar de scopul spre care sunt folosite. Boala, după cum bine ştim, este, de cele mai multe ori, urmare a păcatului, dar ea poate fi folosită şi ca mijloc de îndreptare sau întărire, nu numai a celor bolnavi, ci şi a celor apropiaţi lor. În spitale, Dumnezeu mută accentul de pe boala trupească pe cea sufletească şi caută în primul rând să-l facă pe om sănătos sufleteşte, iar mai apoi trupeşte. "Născuţi pentru a doua oară", aceste cuvinte mi le-a spus o femeie foarte credincioasă, care venise în spital, unde avea soţul internat la terapie intensivă-toxicologie, deoarece se intoxicase cu monoxid de carbon în urma unei defecţiuni produse la o centrală termică. Şansele ca să-şi revină erau mici. Femeia s-a rugat mult, a făcut ceea ce a putut din punct de vedere omenesc şi a cerut ajutorul lui Dumnezeu, iar soţul ei şi-a revenit. Cu o zi înainte să se externeze soţul, a venit la capelă şi mi-a spus că s-au născut pentru a doua oară, nu numai soţul ei, ci şi ea", ne-a declarat părintele Emilian Vâlcu.

L-a găsit pe Hristos în Taina Cununiei, la bătrâneţe

În timpul slujirii celor aflaţi în suferinţă, preotul trebuie să îmbine în cuvântul său atât mângâierea, încurajarea, cât şi blânda mustrare, precum se va vedea într-un alt caz deosebit în care părintele Vâlcu a întâlnit doi bătrâni octogenari. "Bătrâna era internată la gastroenterologie, fiind grav bolnavă. Am fost chemat de o nepoată la femeia respectivă pentru a-i citi rugăciuni de sănătate sau pentru a se spovedi şi împărtăşi. Stând de vorbă cu bătrânica respectivă, am aflat că ea şi soţul ei nu aveau cununia religioasă, fiind cununaţi doar civil. Una din marile dorinţe ale femeii era de a se cununa la biserică şi de multe ori insistase pe lângă soţul ei să facă şi acest lucru. Soţul avea în jur de 80 de ani şi am aflat de la nepoata acestuia că nu fusese un om religios, nu prea înţelegea cum stau lucrurile cu Dumnezeu, cu Biserica sau cu credinţa şi nici nu voia să înţeleagă. El a fost profesor, dar multe lucruri legate de Tainele Bisericii le considera inutile, pierdere de timp. Am rugat-o pe nepoată să vorbească cu el şi să încerce să-i spună că dacă nu înţelege nimic din Taina Cununiei şi nu este convins că aceasta îi foloseşte sufleteşte, măcar să facă acest lucru pentru soţia lui, care era destul de grav bolnavă şi nu se ştia cât mai are de trăit, şi apoi să nu trăiască toată viaţa cu acest regret. A venit nepoata bucuroasă că unchiul ei a acceptat, cu toate că şi altă dată a încercat să-l convingă. I-am spus ce le trebuie pentru Cununie, iar nepoata s-a ocupat de toată organizarea. Urma ca la ora opt seara să se oficieze Taina Cununiei în capelă, numai că la ora stabilită a venit doar nepoata, împreună cu soţul, care erau naşi, cu lumânările şi verighetele, exact cum le spusesem, dar dezamăgiţi că bătrânul s-a răzgândit, spunând că ce-i trebuie lui cununie în Biserică, că s-a prostit la bătrâneţe, că e penibil şi aşa mai departe. Am hotărât ca să iau tot ce-mi trebuie, Sfânta Evanghelie, veşminte, cununii, şi să facem cununia în salon, pentru că oricum bătrâna era din ce în ce mai rău şi îi era foarte greu să se deplaseze, iar, pe de altă parte, bătrânul s-ar fi văzut oarecum în faţa faptului împlinit şi ar fi acceptat. Am urcat la etaj cu nădejdea că Dumnezeu ne va ajuta să facem ceea ce era bine pentru bătrânei. Am ajuns în salon, bătrânul era foarte bine dispus, am vorbit puţin şi apoi mi-a spus: "Părinte! Hai să facem ce trebuie!". Am hotărât ca să coborâm la capelă, deoarece este mai bine acolo. Bătrâna a fost adusă cu un cărucior. Între timp a sosit şi fiica celor doi, care fusese plecată în afara ţării şi se stabilise acolo. Am săvârşit Taina Sfintei Cununii. Bătrâna a stat în scaunul cu rotile, iar bătrânul, în ciuda neputinţelor, a stat numai în picioare. Pe parcursul cununiei, cei prezenţi nu şi-au putut stăpâni lacrimile de bucurie, iar, la sfârşit, bătrânul mi-a spus că acum este un alt om. El fusese toată viaţa lui ca Zaheu vameşul, avusese totul, dar i-a lipsit ceva, Hristos, pe Care L-a găsit într-un final în Taina Sfintei Cununii", a mărturisit părintele Emilian Vâlcu.

Puterea rugăciunii

Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om câte o cruce de urmat pe potriva puterii fiecăruia, şi toate le dă omului din dragoste, nu din răutate, pentru că Dumnezeu nu vrea să piardă pe nimeni şi fiecare om să se îndrepte şi să dobândească mântuirea. Prin asumarea crucii, omul trebuie să mai înţeleagă că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, pe care îl dobândeşte prin intermediul rugăciunii. "Un tânăr de douăzeci şi ceva de ani a fost internat la terapie intensivă-neurochirurgie, în urma unui accident de maşină, iar medicii nu îi mai dădeau nici o şansă de supravieţuire. Am vorbit cu părinţii tânărului, am mers la patul lui, i-am citit rugăciuni, l-am uns cu untdelemn de la Sfântul Maslu. Părinţii, cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, erau foarte dezorientaţi, deznădăjduiţi. I-am sfătuit să fie realişti, dar, în acelaşi timp, şi optimişti, că, de cele mai multe ori, multe lucruri nu ţin de voinţa şi de putinţa noastră, să se roage mult, mai ales acum şi să ceară şi apropiaţilor să se roage pentru fiul lor. Am vorbit şi cu asistentele de la neurochirurgie şi mi-au spus că este foarte grav şi că nu sunt şanse să mai trăiască. Părinţii în această perioadă de aşteptare au venit şi au participat la Sfânta Liturghie, la Sfântul Maslu, la Acatist şi s-au rugat şi în particular foarte mult. Peste 10 zile, băiatul şi-a revenit din comă, după ce fusese operat la cap. Am vorbit cu mama băiatului, care mi-a spus că ceea ce s-a întâmplat cu fiul ei este o minune, exact acelaşi lucru spunându-i şi medicii. Odată cu fiul ei se trezise şi ea. Era conştientă că Dumnezeu a vrut să o trezească oarecum din starea de indiferenţă faţă de Dumnezeu, Biserică, rugăciune în care se găsea. Dacă înainte nu aprecia ceea ce avea, acum situaţia era alta. Schimbarea în bine, îndreptarea ei şi a familiei s-au produs", a mărturisit părintele Emilian Vâlcu.

De asemenea, o altă situaţie pe care a întâlnit-o părintele Vâlcu a fost cu un tânăr de 24 de ani care a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier destul de mare, motiv pentru care nici un medic nu voia să-l opereze, riscurile fiind foarte mari. Dar, până la urmă, a fost operat şi o mică parte din tumoare a fost eliminată, dar fără rezultate vizibile. "Am vorbit cu mama lui, am încurajat-o şi i-am spus să se roage mult, să se spovedească şi să aibă nădejde în Dumnezeu, că va face cum este mai bine pentru băiatul ei. S-a spovedit, lucru care nu-l mai făcuse de mult, a venit aproape în fiecare zi la capelă şi a participat la slujbele pe care le-am săvârşit. A renunţat chiar şi la unul din viciile care o stăpâneau mai de mult, dar la care nu renunţase, neavând o motivaţie puternică. A renunţat la viciul respectiv ca un plus de jertfă pentru însănătoşirea fiului ei. Uşor, uşor a început să-şi revină, cu toate că nu fusese eliminată decât o parte mică din tumoare. Părerea cadrelor medicale - minune de la Dumnezeu. Acum este plecat în străinătate pentru recuperare. S-a făcut sănătos nu numai tânărul respectiv, ci şi mama lui."