Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Raclă nouă pentru moaştele Sfântului Miron
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit ieri, 19 martie 2018, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei. Slujba a fost săvârşită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Racla în care au fost așezate moaştele este din argint, a fost lucrată în Atelierele Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea și va rămâne permanent spre închinare în Biserica Parohiei „Miron Patriarhul”, Protopopiatul Sector 1 Capitală.
După slujba de sfințire a raclei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat în cuvântul de învățătură viaţa Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei. „Acest sfânt a trăit între anii 250 şi 350. A fost contemporan cu Sfântul Antonie cel Mare. S-a născut într-un sat din insula Creta, în Cnosos şi de mic copil a fost foarte milostiv. S-a căsătorit, a avut familie, dar după moartea soţiei a fost foarte preocupat de a întări viaţa duhovnicească şi în cele din urmă a ajuns episcop în Creta. Este de remarcat faptul că s-a născut în timpul persecuţiilor romane împotriva creştinilor şi a primit o educaţie creştină, aleasă, din copilărie. Aceasta l-a ajutat forte mult în toată viaţa sa. Sfântul Ierarh Miron a făcut încă din timpul vieţii minuni, dar a săvârșit foarte multe minuni şi după moarte, până în zilele noastre”, a spus Preafericirea Sa.
Ocrotitor al Parohiei „Miron Patriarhul” din Capitală
Patriarhul României a precizat că moaştele Sfântului Ierarh Miron au fost descoperite la 12 mai 2014, fiind scoase din mormânt şi aşezate într-o raclă, în prezenţa Arhiepiscopului Irineu al Cretei. „Este o mare bucurie şi în acelaşi timp o mare binefacere faptul că aceste moaşte au putut fi aduse la Parohia «Miron Patriarhul» din Bucureşti (...). Ne rugăm Sfântului Ierarh Miron să ocrotească această parohie, să ajute la terminarea lucrărilor de restaurare, la intensificarea vieţii duhovniceşti şi la intensificarea misiunii social-filantropice şi culturale. Ajutorul sfinţilor este cea mai preţioasă simţire a harului lui Dumnezeu, care se revarsă prin moaştele sfinţilor, prin rugăciunile sfinţilor şi prin icoanele lor”, a evidenţiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei, este cinstit în fiecare an în Biserica Ortodoxă la data de 8 august.