Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Rămas bun, Adrian Păunescu!

Rămas bun, Adrian Păunescu!

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Raluca Brodner - 08 Noi, 2010

67 de ani. Atât i-a fost dat să zăbovească pe acest pământ poetului-flacără, cel care va rămâne în cultura noastră torţă nestinsă a cuvântului românesc. Pe Adrian Păunescu nu-l vom mai auzi vreodată vorbindu-ne. De ieri, se odihneşte pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu, alături de Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Eugen Barbu.

Poetul a fost condus pe ultimul drum, într-o duminică de toamnă târzie şi blândă, de un impresionant cortegiu funerar, format din mii de oameni. A fost înmormântat cu onoruri militare, deoarece a primit decoraţia Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler. Alături de familia maestrului şi numeroase personalităţi, au fost prezenţi oameni veniţi din toată ţara, care au participat la slujba de înmormântare, oficiată de zece preoţi, la Biserica Boteanu din Capitală. Mulţi dintre cei prezenţi ieri, la Cimitirul Bellu, i-au adus un ultim omagiu lui Adrian Păunescu şi în zilele de vineri, sâmbătă, la sediul Uniunii Scriitorilor şi la Ateneul Român, acolo unde sicriul cu trupul neînsufleţit a fost încoronat cu flori.

Un scriitor prolific

La fel ca şi fraţii lor de peste Prut, românii din Basarabia regretă dispariţia poetului. Adrian Păunescu, cel care a depus eforturi pentru dezvoltarea limbii şi culturii române în Republica Moldova, a plecat să se întâlnească şi cu bunii lui prieteni, regretaţii Grigore Vieru, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici.

Moartea poetului a fost consemnată şi de presa internaţională, care l-a numit pe Adrian Păunescu drept "cel mai faimos poet român", "un scriitor prolific", precum şi un personaj foarte popular.

Poetul a murit vineri dimineaţă, după ce, în ultimele două zile, suferise mai multe stopuri cardiace şi era conectat la aparate.

Pentru admiratorii săi, cei care i-au iubit versurile, Adrian Păunescu este nemuritor. Iar sentimentele acestor oameni îl vor cruţa pe maestru de noaptea veşnicei uitări.

"Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani"

Redăm poezia scrisă de Adrian Păunescu, în 31 octombrie 2010, Bucureşti, pe patul Spitalului de Urgenţă:

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,/ Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă./ Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,/ În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nici o schijă./ Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,/ Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea./ Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,/ De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l./ Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,/ Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie./ Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,/ Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".

S-a mutat în lumina Domnului un mare poet al luminii sufletului

Cu multă tristeţe am primit vestea trecerii la cele veşnice a poetului, publicistului şi omului politic Adrian Păunescu.

Poetul Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, în Basarabia, în prezent Republica Moldova. După studiile primare, a absolvit Colegiul Naţional "Carol I" din Craiova, apoi a studiat filologia la Universitatea din Bucureşti.

Domnul Adrian Păunescu a debutat ca poet în anul 1960 şi a marcat generaţia sa cu versurile şi activitatea depusă în cadrul "Cenaclului Flacăra", pe care l-a înfiinţat şi l-a condus între anii 1973 şi 1985. În cadrul Cenaclului a încurajat şi promovat o cultură accesibilă tuturor, prezentând lucrările sale şi ale tinerilor din Cenaclu publicului din întreaga ţară. Activitatea sa a fost adesea văzută de regimul comunist ca nefiind conformă cu ideologia partidului. Opera sa rămâne însă mărturie a talentului său poetic şi a patriotismului său constant şi convingător.

După anul 1989, domnul Adrian Păunescu s-a implicat activ în viaţa politică, fiind ales senator de Dolj în anii 1992 şi 2000, iar senator de Hunedoara în anul 2004.

Familia sa, prietenii şi toţi cei care l-au iubit şi apreciat pe domnul Adrian Păunescu trăiesc astăzi o durere profundă care nu poate fi alinată decât prin rugăciune sfântă, comemorare pioasă şi multă preţuire a operei sale vaste şi valoroase.

În acest ceas de întristare, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat din morţi să odihnească sufletul robului Său Adrian în lumina iubirii Sale veşnice, iar familiei îndoliate şi tuturor celor întristaţi să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Rugăciuni pentru iertarea şi odihna sufletului poetului

Slujba prohodirii poetului Adrian Păunescu a fost săvârşită ieri la Biserica Boteanu din Bucureşti de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de părinţi arhimandriţi, preoţi şi diaconi. La slujba de prohodire au participat numeroase oficialităţi şi oameni care l-au cunoscut şi l-au iubit.

Preasfinţitul Episcop-vicar Varlaam a transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în care a arătat că în aceste momente grele durerea profundă nu poate fi alinată "decât prin rugăciune sfântă, comemorare pioasă şi multă preţuire a operei sale vaste şi valoroase. În acest ceas de întristare, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat din morţi să odihnească sufletul robului său Adrian în lumina iubirii Sale veşnice, iar familiei îndoliate şi tuturor celor întristaţi să vă dăruiască mângâiere şi întărire sufletească".

De asemenea, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul a spus că atât Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cât şi soborul Catedralei patriarhale s-au rugat pentru iertarea păcatelor şi odihna sufletului poetului.

"În lumina rugăciunilor şi a cântărilor slujbei înmormântării poetului Adrian Păunescu trăim momente de mare nădejde privind viitorul sufletului poetului Adrian Păunescu. Mântuitorul în mai multe rânduri ne încredinţează că cel care crede în El, chiar dacă va muri, viu va fi în veci. Ori poetul Adrian Păunescu, deşi puţini o ştiu, a avut legături foarte strânse cu Biserica, pe care cu multă discreţie le-a acoperit. Deşi mulţi l-au acuzat că cu mare dificultate a putut să-şi stăpânească personalitatea debordantă, însă ceea ce priveşte convingerea sa creştină ortodoxă puternică şi prieteniile pe care le-a închegat cu mulţi oameni de seamă ai Bisericii le-a ţinut cu multă discreţie în cămara comorilor sufletului său", a spus Preasfinţia Sa.

Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul a evidenţiat credinţa ortodoxă a poetului Adrian Păunescu, exemplificând aceasta prin citarea diferitelor versuri din vasta sa operă valoroasă. "Din versurile citate constatăm credinţa puternică a poetului Adrian Păunescu în Dumnezeu şi ataşamentul lui nedezminţit în Biserica neamului său, în credinţa ortodoxă. În acest moment greu de despărţire, ne rugăm la Bunul Dumnezeu să aşeze sufletul lui acolo unde serafimii şi heruvimii cântă şi laudă slava lui Dumnezeu celui în Treime închinat", a mai spus Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul. (Ioan Buşagă)

Adrian Păunescu n-a murit

Şi asta pentru că am fost, fără doar şi poate, în viaţă, o "înflăcărată". L-am iubit în secret pe Păunescu, atunci când imaginea lui era şifonată, imediat după 1990, apoi m-am bucurat să-l văd ieşind la rampă şi spunând: Da, am scris poezii pentru Ceauşescu. Ca şi Sergiu Nicolaescu, poate ca Manolescu şi alţii care au ales să rămână în ţară, în coasta şefului statului, el a făcut nişte concesii pe care unii le-au considerat intolerabile. A fost etichetat drept comunist la modul aiuristic, în condiţiile în care noi toţi am alcătuit o naţie de mai mult sau mai puţin comunişti, chit că ascultam Europa Liberă pe încet. Mare brânză. Şi Constantin Pârvulescu a fost comunist, dar el s-a ridicat împotriva lui Ceauşescu la Congresul al 12-lea. Măcar a făcut ceva. Puţini sunt cei care au făcut ceva, care au avut un anumit curaj, în conjunctura aceea struţo-cămilească, când nu ştiai nici cine e pro-regim, nici cine e contra.

Păunescu a fost unul dintre ei, dintre cei care au făcut ceva. Plecarea lui din spaţiul public a rezonat în mine cu totul şi am deplina conştiinţă că am pierdut un frate, chiar dacă nu l-am cunoscut niciodată pe Adrian Păunescu.

Am rezonat, în primul rând ca poet. Poetul e un poltron de circumstanţă, cu puseuri de curaj, un individ care, atunci când loveşte cu pumnul în masă, e luat de bun actor. Când colo, el chiar trăieşte la cote maxime. Doar că îşi temperează pornirile, dorind, din dragoste, să-i menajeze pe ceilalţi. Atunci, undeva, în interiorul lui, se stârnesc uragane, lumea o ia razna şi, odată cu ea, cuvintele, care se încolonează dintr-odată într-o altă sintaxă, alt ritm, altă ordine. Poetul poate fi decodat doar prin poezie.

Dar n-a fost doar un poet. A fost un naţionalist, un efervescent, un înflăcărat, un mincinos care s-a crezut tot timpul. Un tip de stânga, care ţinea mai mult cu poporul decât cu sine, pentru că trăia din respiraţia celorlalţi, pentru că nu putea fără scenă. Sau aşa se vedea din afară, poate greşesc. Nu ştiu cine m-a învăţat pe mine să scriu poezii patriotice de mi-au cerut la şcoală să-i şi recit lui Ceauşescu, la un moment dat. Nu m-a învăţat nimeni. Cred că auzisem atunci de Adrian Păunescu, dar ca să fii aşa, trăitor deliberat al unei minciuni în interiorul căreia să încerci să găseşti ceva adevăr, nu e nevoie să auzi de Adrian Păunescu. E nevoie doar să fii un pic naiv, un pic îndrăgostit de viaţă şi un pic îndrăgostit de putere. Păunescu le avea pe toate.

A fost, aud de la marii gazetari, un mare jurnalist în vremea lui Ceauşescu. Mai mult, spune Nistorescu, singurul care a făcut atunci presă adevărată, nu numai de partid.

Şi nu în ultimul rând, a condus Cenaclul Flacăra. Eram prea mică atunci - sunt născută în 1975 -, nu ştiam decât din auzite de cenaclu. Dar am văzut filmări de la spectacole cu momente absolut tulburătoare. Plus de asta, am copilărit în preajma celor din generaţia "Flacăra", adică mergeam la chefuri, ascultam muzică folk şi mai toţi băieţii din anturajul nostru citeau cărţi tari şi schimbau discuri cu muzică sau benzi. Mai târziu, am trecut la casetofon.

Ce să spun, odată cu Păunescu s-a stins poate un fel de a fi. Acela al înflăcăraţilor sinceri şi mincinoşi, veşnic îndrăgostiţi, în pantaloni evazaţi, la braţ cu un volum de Whitman. Abia acum, cu Păunescu.

Păunescu avea şi un fel de a fi, culmea, curat. În privire, în modul în care îşi modula vocea când recita ori striga versurile, ca într-o descărcare. Avea şi o anumită măsură în toate. A ştiut când să iasă pe banca "acuzaţilor" după â90, a ştiut cum să scrie un editorial pe patul de spital, "din urgenţa inimii". A fost un oportunist frumos. Am auzit, de la cei care au citit jurnalul Constanţei Buzea, un bărbat violent. Dar ce bărbat! De la alţii, direct, care l-au cunoscut îndeaproape, că scria cu nervozitate, noaptea, atunci când era îndrăgostit. Că iubea.

Citesc, printre rândurile unor tineri gazetari, că Păunescu a întreţinut, prin Cenaclul Flacăra, iluzia falsei libertăţi. Zău? Şi care e crima abominabilă? Ce vă aduce, dragi tineri ignoranţi, dulcea adevărată libertate?

Eu cred că a murit un om pe care numai Dumnezeu, ca pe noi toţi, are dreptul să-l judece. Mă bucur totuşi că n-a murit împuşcat, precum Ceauşescu. Românii, după â89, ar fi fost în stare să-l linşeze în tâmpenia, dar şi în foamea lor, pe care o asociau atunci cu vipurile din la belle epoque.

Ascult, fără încetare, de câteva zile, muzică pe versuri de Adrian Păunescu, privesc scene şi recitaluri din Cenaclul Flacăra. Ascult, fără încetare, poemele "Pacient", "Repetabila povară", "Rugă pentru părinţi" şi altele. Nu mă pot sătura.

De asta, în ciuda a tot ce spun ziarele şi televiziunile, eu cred că Adrian Păunescu n-a murit. (Cineva îmi spunea astăzi zâmbind că ştie din surse sigure de la Muntele Athos că Ceauşescu s-a mântuit pentru că a interzis avorturile.)

Dumnezeu să te odihnească în pace, maestre! (Ioana Bogdan)

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,

Terminându-şi rostul lor,

Lângă noi se sting şi mor

Dragii noştri, dragi părinţi.

Cheamă-i, Doamne, înapoi

Că şi-aşa au dus-o prost

Şi fă-i tineri cum au fost,

Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut

Dă un ordin, dă ceva,

Să-i mai poţi întârzia,

Să o ia de la-nceput.

Au plătit cu viaţa lor

Ale fiilor erori,

Doamne, fă-i nemuritori

Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,

Ia priviţi-i cum se sting,

Lumânări în cuib de cuc,

Parcă tac şi parcă ning.

Plini de boli şi suferinţi

Ne întoarcem în pământ,

Cât mai suntem, cât mai sunt,

Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,

Despărţirea-i tot mai grea,

Sărut-mâna, tatăl meu,

Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi aşa,

Fata mea şi fiul meu,

Eu sunt cel ce va urma,

Dragii mei, mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,

Sărut-mâna, mama mea.

Rămas bun, băiatul meu,

Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,

Mama mea, fetiţa mea.