Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Reactivarea Schitului Buscatu din Bistriţa-Năsăud
În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a fost reînfiinţat un aşezământ monahal, Schitul "Duminica Tuturor Sfinţilor" Buscatu, situat pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud. Acest schit are o istorie mai veche, aici fiind ridicată o biserică.
La cererea Mănăstirii Parva, vrednicul de pomenire arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu a aprobat în 1995 înfiinţarea unui schit ca loc de retragere pentru cei peste 40 de vieţuitori ai mănăstirii, pe muntele numit Buscatu, pe care l-a sfinţit în iunie 1997, cu hramul Duminica Tuturor Sfinţilor. În timp, a rămas aici o obşte foarte mică, ce nu a mai putut administra schitul, astfel că în 2008 a fost desfiinţat. Locul de retragere a dobândit o biserică din lemn, construită de călugări cu ajutorul credincioşilor din zonă, în special din Telcişor, care s-au ataşat de ctitoria lor şi care îşi doresc reactivarea ei. La propunerea părintelui arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, în şedinţa Permanenţei de luni, 9 mai, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, s-a aprobat reactivarea aşezământului, fiind numit un egumen în persoana ierodiaconului Porfirie Ţanc, vieţuitor al Mănăstirii "Sfântul Ilie" de la Nuşeni. Schitul va fi subordonat canonic Mănăstirii Parva. (Cosmina Nicoară)



.jpg)
