La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Recunoştinţă pentru medicii români voluntari în Republica Moldova
Episcopia din Bălţi şi-a exprimat recunoştinţa faţă de echipa de medici din România veniţi la Bălţi pentru lupta cu COVID-19, Preasfinţitul Părinte Antonie, chiriarhul locului, invitându-i marţi, 12 mai, la sediul Centrului eparhial, după cum anunţă Biroul de presă al eparhiei.
Preasfinţia Sa le-a mulţumit pentru munca lor jertfelnică de a salva vieţi omeneşti şi pentru curajul arătat în aceste timpuri tulburi, menţionând că prezenţa lor în Republica Moldova este o confirmare a adevărului că pe cele două maluri ale Prutului locuieşte acelaşi neam, care la vreme de încercare transmite un mesaj de solidaritate şi unitate. Fiecare membru al echipei a primit din partea ierarhului diplome de gratitudine „pentru curajul, dragostea frăţească şi sacrificiul voluntar manifestat cu sinceritate faţă de fraţii basarabeni, din Bălţi, în timpul pandemiei de COVID-19”.
La întâlnirea Episcopului Antonie cu medicii români a fost prezent şi Excelenţa Sa, domnul Petrişor Ionel Dumitrescu, consulul general al României la Bălţi. Excelenţa Sa le-a mulţumit medicilor pentru munca lor, subliniind că România este şi va fi tot timpul alături de Republica Moldova. Medicii români au mulţumit pentru distincţii şi au menţionat că au avut o bună conlucrare cu medicii din Bălţi, constituind o echipă unită, care a fost de mare folos celor infectaţi cu noul coronavirus. În echipa de medici a fost şi un medic cu experienţă de tratament al COVID-19 obţinută în Italia, unde a lucrat o perioadă în calitate de voluntar. Este vorba de doamna doctor Monica-Andreea Sandu.
În ziua de 30 aprilie 2020, în Republica Moldova au sosit, pentru o perioadă de 15 zile, 42 de medici şi asistenţi medicali voluntari din România, pentru a li se alătura colegilor basarabeni şi a oferi suport sistemului medical în lupta cu noul coronavirus. Aceştia au fost repartizaţi în instituţiile medicale din R. Moldova, după cum urmează: Spitalul Clinic Republican (Chişinău) - 10 medici, Institutul de Medicină de Urgenţă (Chişinău) - 15 medici, Spitalul Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” (Chişinău) - 5 medici, Spitalul Clinic din Bălţi - 4 medici şi Spitalul Clinic din Cahul - 8 medici.