În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Recunoştinţă şi preţuire pentru activitate umanitară exemplară
Stimată Doamnă Secretar General Adjunct - Ministerul Sănătăţii,
Preacuvioase Părinte Arhimandrit,
Preacucernici Părinţi,
Stimaţi medici, asistenţi medicali şi personal auxiliar,
voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului,
Ne‑am întâlnit astăzi, 15 octombrie 2016, aici, la Palatul Patriarhiei, pentru a cunoaşte mai bine activitatea desfăşurată timp de un an (12 septembrie 2015 - 10 octombrie 2016) în cadrul Proiectului SĂNĂTATE PENTRU SATE, organizat de Patriarhia Română în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, în baza Protocolului de cooperare, semnat la data de 3 septembrie 2015.
Citind cu atenţie raportul prezentat, am constatat efortul deosebit pe care l‑au făcut cei 87 de voluntari (medici, asistenţi medicali şi personal auxiliar) de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, coordonaţi de Părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru şi încurajaţi de părinţii consilieri patriarhali de la Sectorul social‑filantropic al Administraţiei Patriarhale, Pr. Cezar‑Antonio Dumitraşcu şi Pr. Ciprian‑Ion Ioniţă.
Cele 35 de deplasări ale Caravanei SĂNĂTATE PENTRU SATE în localităţi rurale din judeţele Ilfov şi Prahova au avut ca rezultat 3.323 de beneficiari, în majoritate vârstnici şi copii, care au fost consultaţi medical cu multă atenţie şi mult profesionalism.
Observaţiile şi concluziile sistematice, detaliate ale acestui raport vor fi comunicate Ministerului Sănătăţii, potrivit Protocolului de cooperare amintit mai sus, pentru o mai bună evaluare a situaţiei din mediul rural şi pentru măsurile viitoare care se impun.
Un aport deosebit a fost buna cooperare a preoţilor parohi şi a primarilor din localităţile vizitate cu echipa de voluntari din Proiectul SĂNĂTATE PENTRU SATE, mobilizând populaţia din mediul rural spre a beneficia de consultaţii medicale gratuite.
Ca semn de apreciere, recunoştinţă şi încurajare pentru viitor, oferim voluntarilor angajaţi în Proiectul SĂNĂTATE PENTRU SATE o distincţie de înaltă semnificaţie: Diploma omagială cu medalie „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, în acest an comemorativ 2016, când se împlinesc 300 de ani de la moartea martirică a acestui erudit tipograf şi mare mărturisitor, Mitropolit al Ţării Româneşti în timpul stăpânirii otomane.
Deşi georgian de origine, Sfântul Antim Ivireanul a iubit mult poporul român, contribuind imens, prin predicile şi cărţile sale, dar şi prin faptele sale de milostenie, la cultivarea sănătăţii spirituale şi sociale a poporului pe care l‑a păstorit.
Doamnei Adela Neagoe, Secretar General Adjunct în Ministerul Sănătăţii, soţie de preot, îi oferim diploma, medalia şi o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ca semn de recunoștință deosebită pentru susținerea constantă a Proiectului SĂNĂTATE PENTRU SATE.
Tuturor vă dorim multă sănătate și mult ajutor de la Dumnezeu în lucrarea nobilă și jertfelnică pe care o desfășurați, aducând alinare și bucurie multor oameni bolnavi, care simt că Hristos Domnul lucrează pentru ei prin medicii pricepuți și mari la suflet.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cuvânt rostit la întâlnirea cu voluntarii activi în Proiectul SĂNĂTATE PENTRU SATE, Palatul Patriarhiei, sâmbătă, 15 octombrie 2016.