Religia în liceu contribuie la împlinirea idealului educaţional

Situarea orei de Religie în trunchiul comun al disciplinelor din învăţământul preuniversitar din aria curriculară „Om şi Societate“ a dat naştere unor discuţii contradictorii. N-a fost deloc uşoară lupta Bisericii Ortodoxe Române, alături de celelalte culte recunoscute - Biserici şi confesiuni istorice -, pentru a-i determina pe cei care răspund de sistemul educaţional românesc să accepte integrarea Religiei în rândul celorlalte discipline predate. Publicăm în continuare un material pe această temă primit la redacţie de la pr. prof. Gheorghe Hostiuc, inspector Învăţământ religios, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Educaţia religioasă constituie un aspect important al spectrului misiunii Bisericii în lume. Activitatea învăţătorească a Bisericii a fost rânduită de Însuşi Mântuitorul Hristos, pentru ca oamenii să cunoască voia Lui şi să o împlinească. Prin demersul educaţional din cadrul orelor de religie, Biserica vine în ajutorul societăţii în ansamblul ei, promovând dragostea, prietenia, pacea, înţelegerea, întrajutorarea şi cooperarea între semeni, toate acestea constituind principiile de bază ale credinţei creştine. Evenimentele petrecute în România după anul 1990 au adus mari transformări şi reforme sociale, culturale şi politice.

Prezenţa Religiei în planurile cadru ale ţărilor din Uniunea Europeană este o realitate, o tradiţie chiar. În faţa noilor provocări ale lumii moderne, în special a terorismului şi a extremismului religios, determinat în special de interferenţele dintre populaţii cu religii şi culturi diferite, sistemele educative europene pregătesc abordări noi, cu un rol sporit al religiei, care să conducă la realizarea unor raporturi sociale favorabile, inclusiv prin valorificarea potenţialului formativ-educativ al religiei în general, şi al celei creştine, în special.

Într-un context cum este cel al actualelor dezbateri, credem că trebuie să se pună problema unei congruenţe între spiritul şi structura Legii învăţământului preuniversitar, aflată în plină dezbatere. În articolul 3, alineatele 1-2, se afirmă faptul că „învăţământul urmăreşte realizarea idealului educaţional întemeiat pe valorile democraţiei, ale diversităţii culturale, pe aspiraţiile individuale şi sociale şi contribuie la păstrarea identităţii naţionale în contextul valorilor europene. Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă şi armonioasă a personalităţii individului în vederea integrării eficiente în societatea cunoaşterii.“ Analiza acestor aspiraţii ale proiectului noii legi conduce la următoarea întrebare: Care este fundamentul pe care urmează să se sprijine latura formativ-educativă a sistemului de învăţământ pe care doreşte să-l construiască, pentru tânăra generaţie, noul sistem legislativ?

Legea îşi propune să contribuie la păstrarea identităţii naţionale

În mod evident, realizarea idealului educaţional propus de actualul proiect de lege nu este posibilă fără o formare a personalităţii elevilor care să cunoască valorile învăţăturii creştine, cea care îl conduce pe om spre respectarea conştientă, pe baza unei motivaţii interioare pozitive, a valorilor democraţiei, a diversităţii culturale sau religioase, de sprijinire a semenilor pentru atingerea aspiraţiilor individuale şi sociale. Legea îşi propune să contribuie la păstrarea identităţii naţionale în contextul valorilor europene. Este binecunoscut faptul că identitatea naţională şi valorile pe care le respectă şi le promovează în lume poporul nostru au izvoare creştine. O educaţie religioasă la liceu nu este doar un demers religios, social şi cultural, ci este şi o cale pentru formarea unor reprezentări corecte şi temeinice privind cultura naţională şi universală, privind stimularea dialogului intercultural din perspectiva libertăţii şi egalităţii între semeni, pe care le propune, la modul cel mai înalt, religia creştină, educarea în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi al toleranţei, pentru cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice, faţă de arte şi al respectului faţă de natura şi de mediul înconjurător, care sunt, de fapt, finalităţi ale legii.

Educaţia religioasă reprezintă şi un mijloc de cunoaştere a trecutului istoric şi a valorilor culturale produse de creştinism vreme de două milenii. O înţelegere superioară a Religiei, a capacităţii sale formative excepţionale prin valorile pe care le promovează poate contribui în mod decisiv la atingerea finalităţilor pe care legea în discuţie şi le propune. Este de mirare, deci, că o lege care îşi propune, în partea sa pedagogică, un ideal şi finalităţi în concordanţă cu valorile religiei creştine, elimină disciplina Religie la anii „marilor întrebări ale vieţii“, ai unei înţelegeri în esenţă a acesteia, la vârsta la care se poate forma o spiritualitate superioară, autentică.

Articolul 6 al. 1 al proiectului legii la care facem referire prevede, în mod explicit, faptul că frecventarea obligatorie la forma de zi a învăţământului preuniversitar încetează la vârsta de 18 ani. De asemenea, la art. 133 al. 1-2, se stabileşte faptul că „părintele sau tutorele legal instituit are dreptul de a alege forma de învăţământ şi felul educaţiei copilului minor. Asupra dreptului copilului minor de a urma şcoala în limba română sau în limba unei minorităţii naţionale, hotărăşte părintele sau tutorele legal instituit.“ Constatăm o incoerenţă internă a proiectului de lege: pe de o parte, hotărăşte imposibilitatea unui elev minor de a-şi alege singur forma de învăţământ sau limba de studiu, decizii de altfel importante pentru viaţă, dar, în acelaşi timp, îi oferă acestuia întreaga responsabilitate în a-şi alege religia sau confesiunea, fapt ce constituie o decizie cel puţin la fel de importantă şi cu efecte majore pentru toată viaţa.

Prin eliminarea Religiei se încalcă principiul nediscriminării

Liceul trebuie să ofere elevilor posibilitatea de a alege în cunoştinţă de cauză valorile promovate de educaţia religioasă, în urma prezentării corespunzătoare a acestora în cadrul şcolar. Prin eliminarea Religiei din învăţământul liceal se încalcă principiul nediscriminării, întrucât elevii sunt privaţi de o informare şi de o formare din perspective multiple (inclusiv din punct de vedere religios), pe baza eticii educaţionale.

Părinţii aşteaptă, din partea şcolii, o ofertă educaţională care să includă educaţia religioasă ca factor de apropiere faţă de adevăratele valori şi tradiţii religioase şi culturale, de echilibru faţă de asaltul nonvalorilor morale din societatea noastră şi faţă de promovarea tot mai agresivă a violenţei şi a imoralităţii prin mass-media. Reprezintă deja o realitate pentru societate probleme precum recrudescenţa cazurilor de suicid la elevi, creşterea toxicomaniei şi a infectării cu HIV/SIDA în rândul tinerilor, înmulţirea alarmantă a cazurilor de violenţă în care sunt implicaţi tineri, în şcoală şi în afara acesteia, accelerarea maturizării tinerilor, în special ca urmare a vizionării de programe TV inadecvate vârstei acestora, fără o înţelegere adecvată a efectelor complexe ale sexualităţii asupra întregii personalităţi. În aceste condiţii, considerăm că o educaţie religioasă la liceu poate să ofere tinerilor o înţelegere superioară a vieţii şi a valorii acesteia, precum şi un suport puternic pentru rezolvarea propriilor probleme.

Religia nu este proprietatea statului

Forma actuală a Legii învăţământului preuniversitar identifică dezvoltările din domeniul ştiinţelor educaţiei, adaptate la contexte variate de practică şcolară, drept fundamente pentru realizarea finalităţilor şcolii româneşti (art. 4 al. 2). În acest sens, considerăm că interesul constant al ultimilor ani pentru domeniul educaţiei religioase, atât în plan internaţional, materializat prin derularea de proiecte europene de mare anvergură, centrate pe studiul domeniului, precum şi în plan naţional, concretizat prin apariţia, în ultima perioadă, de multiple lucrări privind educaţia religioasă, didactica religiei, precum şi de lucrări privind cercetarea pedagogică în domeniul educaţiei religioase, elaborate de către cadre didactice universitare din domeniile pedagogiei şi teologiei, este de natură să contribuie nu numai la fundamentarea educaţiei religioase, ci şi la dezvoltarea sistemului educaţional românesc, în ansamblul său.

„Religia nu e proprietatea statului, nici a ministerului şi nici a Bisericii, ca instituţie; ea este un dat fundamental al poporului român, păstrat de-a lungul a două milenii şi mărturisit de tinerii martiri din decembrie 1989. Dacă actuala putere statală şi-a propus şi a făgăduit să-i înapoieze poporului român bunurile ce i-au fost furate de dictatura comunistă, e de neînţeles de ce-i retrocedează pământul, dar refuză să-i restituie cerul.“ (citat din apelul Grupului de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, 2 iulie 1991).

Solicităm ca Parlamentul, Guvernul, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Secretariatul de Stat pentru Culte să reia problema orei de religie în liceu, s-o examineze cu toată seriozitatea şi s-o rezolve prin legiuiri care să-i redea şi să-i garanteze statutul de desciplină obligatorie în învăţământul primar, gimnazial şi liceal, stipulat prin Legea învăţământului din1995.