Repere ale reuşitei pe termen lung

Şcoala ar trebui să reprezinte pregătirea pentru reuşita copilului în viaţă. În afara cunoştinţelor diverse, este foarte important ca să-i fie insuflate copilului acele repere ale reuşitei pe termen lung. Oricât de bun ar fi cineva într-o anumită specialitate sau în mai multe, dacă are carenţe de ordin moral, caracterial, va avea de suferit în cele mai neobişnuite forme. De aceea, consider extrem de important ca să se acorde atenţie mare, în anii de şcoală, formării caracterului, a personalităţii. Şcoala din Atena, în perioada de aur a Antichităţii, forma copilul în aşa fel încât să se poată descurca în orice împrejurare.

Şcoala din zilele noastre dezvoltă doar capacităţile intelectuale, cognitive, ale copilului. Mulţi dintre copii, mai ales cei cărora li se pare mult prea sever acest tratament, nu se regăsesc în nici una dintre alternativele oferite de actualul sistem educaţional, deoarece este un sistem exclusiv intelectualist. De aceea, ei se descurajează, nu se mai străduiesc să-şi exprime calităţile pe care în mod cert le deţin, dar nu sunt strict de natură cognitivă, şi ajung prin a se pierde pe undeva pe parcursul vieţii. Şcoala le desconsideră potenţialul dacă este de altă natură decât de ordin cognitiv. Chiar şi dacă am privi problematica numai sub aspect cognitiv, observăm că nu se înregistrează nici pe departe o reuşită mare a celor care posedă la standarde ridicate aceste disponibilităţi. Astfel, mulţi dintre cei dotaţi bine şi foarte bine cognitiv nu se realizează remarcabil pe parcursul vieţii. Aceasta întăreşte convingerea conform căreia dezvoltarea cognitivă este insuficientă pentru asigurarea reuşitei sociale.

Mai ales în primele etape ale şcolii este mult mai important să-i fie dezvoltate copilului capacităţile sale morale, de socializare, cultivarea unui set de sentimente, de convingeri morale, religioase care să-i asigure un confort şi un echilibru afectiv, după care să se poată autoregla pe tot parcursul vieţii. Celelalte cunoştinţe trebuie introduse treptat, fără să-i suprasolicite pe copii.

O flexibilizare a şcolii, programe mult mai aerisite, crearea posibilităţii de introducere a construcţiilor educative cu caracter non-formal între cele cu caracter formal, motivarea dascălilor cu vocaţie ar fi câteva dintre punctele planului de schimbare a şcolii. Precizez că nu sunt dascăli cu vocaţie cei care înregistrează numai performanţe de ordin cognitiv cu elevii săi.

Sistemul actual este pentru elite. Ştim însă că elitele sunt foarte puţine. Mai mult, dintre acestea, cea mai mare parte pleacă să lucreze în afara ţării. Atunci, care este raţiunea de existenţă a sistemului educaţional românesc actual? În aceste condiţii, totul trebuie reconsiderat.

O şcoală eficientă este cea care reuşeşte să modeleze caractere, care îl face pe copil să devină puternic în faţa diferitelor situaţii ale vieţii. Un dascăl care iubeşte copiii şi care doreşte să-i formeze cu adevărat găseşte mijloace să organizeze cu elevii diferite activităţi agreate de aceştia. Dar copiii nu se pot bucura pe deplin, fiindcă simt greutatea temelor, a surplusului de cunoştinţe obligatorii. Pe de altă parte, dascălul nemotivat face cu greu faţă efortului financiar pe care îl suportă ca să facă activităţile sale originale, atrăgătoare. Efortul este mult prea mare pentru ambii parteneri ai actului educaţional şi-i uzează inutil pe amândoi. O viziune şi nişte politici omenoase, realiste şi profesioniste ar putea crea un sistem educaţional eficient şi copii pregătiţi optim pentru viaţă.