Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Repere spirituale pentru omul de azi
La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea "Repere spirituale pentru omul de azi", a renumitului teolog francez Olivier Clément (1921-2009).
Olivier Clément, "Repere spirituale pentru omul de azi", trad. de Geanina Tivdă, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2011, p. 124. Această lucrare, născută în urma unor prelegeri susţinute de Olivier Clément în cadrul Comunităţii SantâEgidio, se doreşte a fi o "mică busolă spirituală pentru vremurile de azi", un fel de îndreptar pentru creştinii de astăzi, în special pentru cei care trăiesc în această lume urbanizată, profund marcată de secularism şi afectată de ideologii născute din nihilism, ateism şi mercantilism exacerbat. Puternic ancorat în credinţa Sfinţilor Părinţi, Olivier Clément, prin cuvintele şi reflecţiile sale, ne invită la a ne orienta într-o epocă complexă, în lumina Evangheliei, şi a redescoperi sensul rugăciunii şi al Sfintei Liturghii. După cum semnalează Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Cuvântul înainte, lucrarea de faţă "ne oferă câteva repere esenţiale, desprinse din lumea curată a credinţei creştine, câteva puncte de sprijin pe calea luminată de Revelaţie, cale, pe care urmând-o, putem trăi în spiritul firesc al Ortodoxiei şi putem avansa, în mai multă siguranţă spirituală, spre înţelegerea şi asimilarea mesajului Evangheliei Mântuitorului Hristos". Prefaţa la ediţia în limba franceză, semnată de profesorul Andrea Riccardi, fondatorul şi preşedintele comunităţii SantâEgidio, prezintă această carte astfel: "Într-un fel original, prezenţa şi actualitatea gândirii şi a mărturiei lui Olivier Clément transpar din scrierea de faţă... Cine parcurge paginile acestei cărţi, cine ia în mâini această busolă duhovnicească descoperă forţa interioară izvorâtă din credinţa creştină şi dintr-o lungă tradiţie formată din oameni cuvioşi, din sfinţi şi mucenici. Ea identifică în vremea de azi actualitatea şi capacitatea pe care o are această forţă de a produce transformarea şi chiar transfigurarea propriei persoane şi a lumii în ansamblul ei". Pe lângă eseul teologic central, în care Olivier Clément oferă un răspuns edificator întrebării "Cum să fim creştini astăzi?", adresată acestuia de prietenii din Comunitatea SantâEgidio, cele 124 de pagini ale cărţii mai prezintă şi alte contribuţii ale sale, scrise sau rostite cu diferite prilejuri, între care şi trei meditaţii. Abordarea unor teme de actualitate, cum ar fi ospitalitatea faţă de aproapele, iubirea absolută a lui Dumnezeu în vremurile noastre şi misiunea comună a creştinilor în oraşul de azi atrag în mod cert atenţia şi interesul tuturor. Ne exprimăm convingerea că această nouă întâlnire cu gândirea marelui teolog Olivier Clément, în acelaşi timp orientală şi occidentală, va fi o lumină călăuzitoare pentru toţi credincioşii Bisericii noastre, o "mică busolă spirituală" care ne va ajuta să navigăm mai uşor pe oceanul acestei lumi "dificile şi complexe".