În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Resfinţirea bisericii din parohia Prisaca, Protopopiatul Caransebeş
În Duminica a VII-a după Rusalii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a efectuat o vizită canonică în parohia Prisaca din Protopopiatul Caransebeş.
Preasfinţia Sa a fost întâmpinat la hotarul satului de reprezentanţi ai autorităţii locale, care alături de tineri îmbrăcaţi în straie de sărbătoare şi-au condus ierarhul la sfânta biserică. Construită în a doua jumătate a secolului XIX biserica din Prisaca a fost târnosită în anul 1973 de către IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului. În ultima perioadă, la biserică s-au făcut ample lucrări de restaurare şi renovare, atât în interior, dar mai ales în exterior. În curtea bisericii a fost construit un altar de vară. Preasfinţia Sa rânduit ca ocrotitor al altarului pe Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, întrucât este un sfânt ocrotitor foarte cinstit de către bănăţeni. Cu prilejul vizitei canonice în această parohie, Preasfinţitul Lucian a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii şi de binecuvântare a altarului de vară. Preasfinţia Sa a săvârşit dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la strană dând răspunsurile grupul vocal al Catedralei episcopale "Învierea Domnului" din Caransebeş. În încheiere, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură în cadrul căruia a îndemnat credincioşii la evlavie mai profundă faţă de Dumnezeu şi de Biserica Sa. "În această perioadă foarte grea pentru ţara noastră, în aceste momente de lipsuri materiale şi de criză morală, suntem datori să ne lăsăm vindecaţi de Mântuitorul Iisus Hristos din orbirea ce ne-a cuprins, asemenea orbilor neputincioşi din Sf. Evanghelie. Prin credinţa lor persistentă şi-au aflat mântuirea cei bolnavi. Tot aşa şi noi trebuie să luăm cu sila împărăţia lui Dumnezeu, prin rugăciune, viaţă curată şi asceză, prin moralitate şi răbdare, prin insistenţă duhovnicească şi credinţă nestrămutată". După cuvântul de învăţătură, Chiriarhul acordat acte de cinstire şi diplome de vrednicie ctitorilor, ajutătorilor şi binefăcătorilor parohiei, oameni de bine şi fii ai satului care au sprijinit lucrările de restaurare a bisericii şi de ctitorire a altarului de vară.