În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Resfinţirea Bisericii „Înălţarea Domnului“ Orleşti
În Duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie în mijlocul credincioşilor din localitatea Orleşti, judeţul Vâlcea. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a resfinţit şi biserica parohială cu hramurile "Înălţarea Domnului" şi "Sfântul Ierarh Nicolae".
Evenimentul a început de sâmbătă seara cu slujba Vecerniei. Duminică, 3 iulie, slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, informează Agenţia BASILICA, care îl citează pe părintele arhidiacon Liviu Găman. După Sfânta Evanghelie, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat care sunt învăţăturile desprinse din pericopa evanghelică citită în această duminică. La final, i-a felicitat pe toţi cei care s-au ostenit la restaurarea şi împodobirea acestui sfânt lăcaş. Pentru activitatea pastorală şi administrativă desfăşurată în cadrul parohiei, părinţilor slujitori Dragoş Alexandru şi Lucian Georgian Siia le-a fost conferit de către Preasfinţitul Emilian Lovişteanul rangul onorific de iconom. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul coral al sfintei Mănăstiri Dintr-un Lemn. La acest eveniment deosebit din viaţa Parohiei Orleşti au mai luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale şi de stat, preoţi şi numeroşi credincioşi din localitate, dar şi din parohiile învecinate. Lucrările de construcţie la Biserica "Înălţarea Domnului" şi "Sfântul Ierarh Nicolae" din comuna Orleşti, judeţul Vâlcea, au început în anul 1910 şi s-au finalizat în anul 1913, în al 47-lea an de domnie al regelui Carol I, fiind sfinţită de către Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Râmnicului. Pictura în frescă a fost realizată în stil neobizantin, de către renumitul pictor Stan Hermeneanu din Govora Băi, ucenicul marelui pictor Belizarie din Bucureşti, între anii 1941 şi 1956. Între anii 1984 şi 1985 a fost curăţită, spălată şi reîmprospătată, respectându-se originalitatea ei, lucrările fiind realizate de către pictorul Ion Diaconu din Râmnicu Vâlcea. Tot în această perioadă au fost consolidate turlele bisericii, afectate grav de cutremurul din 1977. În noiembrie 1985, biserica a fost resfinţită de Preasfinţitul Gherasim, astăzi Arhiepiscopul Râmnicului. Între anii 2007 şi 2008, la iniţiativa şi sub îndrumarea părinţilor slujitori Dragoş Alexandru şi Lucian Georgian Siia, s-au realizat mai multe lucrări de restaurare şi înfrumuseţare, construindu-se şi o casă parohială, o fântână cu troiţă şi o capelă- clopotniţă. Lucrările au fost realizate cu sprijinul Primăriei Orleşti, prin primarul Constantin Cârstina şi cu ajutorul enoriaşilor din parohie.