În ajunul sărbătorii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, astăzi, 11 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală istorică a avut loc ceremonia solemnă în cadrul căreia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. Candela purtătoare a acestui dar sfânt a fost adusă de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni de o delegație condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal. La miezul nopții, Preafericirea Sa va dărui Sfânta Lumină credincioșilor prezenți la slujba Învierii, săvârșită pe Colina Bucuriei.
Resfințirea bisericii parohiale din localitatea bistrițeană Mărișelu
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a resfinţit biserica parohială din localitatea Mărișelu, județul Bistrița-Năsăud.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Acoperământul Maicii Domnului”, al doilea hram fiind primit chiar în ziua resfințirii, duminică, 16 octombrie. Restaurat și înfrumusețat în ultimii cinci ani, la interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici. Ierarhul a săvârşit, apoi, Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Plugăria sufletului”, în care a spus că „pentru a ajunge în Rai, trebuie să avem preocupări spirituale”. La chinonic, interpreta de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean și Grupul folcloric „Doina” din Albești, județul Mureș, au interpretat mai multe pricesne.
La finalul slujbei, preotul paroh Aurelian Poptean a mulțumit ierarhului, oficialităților și tuturor celor implicați în renovarea bisericii. În semn de prețuire, ierarhului i-a oferit un epitrahil și un omofor.
IPS Părinte Mitropolit Andrei i-a acordat parohului Aurelian Poptean cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, „Crucea Transilvană” pentru clerici. Au mai primit distincţii primarul comunei Mărișelu - Horea Petruț, primarul municipiului Bistrița - Ioan Turc, Ioan Boca, Radu Emil Constantin, Bogdana Mălai, Ionel Burduhos, Adrian Sbârci, membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători, în frunte cu preoteasa Margareta Feier (fiică a satului), iar toți copiii prezenți au primit cărți duhovnicești.
Ierarhul a sfințit monumentul eroilor din curtea bisericii, iar evenimentul s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane, urmată de defilarea gărzii de onoare. Detaşamentul a fost constituit din militari ai Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița, alături de Muzica Militară a Garnizoanei Bistrița.



.jpg)
