Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Resfinţirea Bisericii „Sfânta Parascheva“
Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent duminică, 29 mai, în mijlocul credincioşilor din Parohia doljeană Giurgiţa. Cu acest prilej a fost resfinţită Biserica parohială cu hramul "Sfânta Parascheva".
Sărbătoarea credincioşilor din Parohia Giurgiţa a început de sâmbătă seara prin slujba Vecerniei unită cu Litia, săvârşită de părintele Cornel Pârvu, protoiereul Protopopiatului Băileşti, împreună cu un sobor de preoţi. A doua zi, slujba de resfinţire a sfântului lăcaş şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de IPS Părinte Irineu. "Fără credinţă nu vedem decât lucrurile materiale" La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală despre minunea vindecării orbului din naştere: "Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume ca să ridice boala de care eram împovăraţi. Dumnezeu ştie că apăsările noastre se datorează păcatului, însă îi este milă de noi şi ne vindecă. În Rai, protopărinţii Adam şi Eva nu erau bolnavi, nu sufereau de nimic. Boldul păcatului a adus asupra lor suferinţa, care a trecut mai apoi la toţi oamenii. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune: "Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit întru el" (Romani 5, 8)". În continuare, IPS Părinte a arătat că fără credinţă şi inimă curată, chiar şi omul sănătos trupeşte riscă să rămână în întunericul ignoranţei şi necunoaşterii lui Dumnezeu: "Fără credinţă noi nu vedem decât lucrurile materiale. Despre cei care nu cred, Sfânta Scriptură spune "văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg" (Matei 13, 13). Prin urmare, toată cunoaşterea neînsufleţită de prezenţa lui Dumnezeu îl conduce pe om spre pieire. Aşadar, pentru a-L cunoaşte, avem nevoie de "inimă înfrântă şi smerită", pentru că ne spune Mântuitorul Hristos: "Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8). Bolnavul din Evanghelia de astăzi, care era orb din naştere, L-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că avea inima curată. A înţeles că Iisus Hristos este aproape, i-a simţit prezenţa şi s-a apropiat de El cu credinţă. Suferinţa nu l-a împiedicat să stea departe de darul lui Dumnezeu. Drept răsplată, a primit darul vederii din mâna Creatorului". La final, părintele paroh Cristian Segărceanu a primit rangul de iconom pentru osteneala depusă în finalizarea lucrărilor de restaurare. Prima biserică din localitatea doljeană Giurgiţa a fost construită din lemn, în anul 1864, şi sfinţită de Sfântul Calinic de la Cernica, care pe atunci era arhiereu de Râmnic. Actuala biserică poartă hramul Sfintei Parascheva şi a fost finalizată în anul 1934. Slujba de sfinţire a avut loc un an mai târziu şi a fost săvârşită de episcopul Vartolomeu Stănescu, al Râmnicului.