Resfinţirea locului de nevoință al Sfântului Chiriac de la Tazlău

În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, Înaltpreasfin­țitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, au fost prezenți în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Tazlău, județul Neamț. Ierarhii au săvârșit slujba de târnosire a bisericii și apoi au oficiat Sfânta Liturghie.

Zi de sărbătoare pentru obștea monahală din mănăstirea nemţeană Tazlău, dar și pentru credincioșii din Roznov și din împrejurimi: sfântul lăcaş, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, a fost sfințit de doi ierarhi ai Bisericii noastre.

După ce au fost întâmpinați de preoți, de oficialitățile locale, precum și de credincioși, ierarhii au târnosit Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, binecuvântând zidurile cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită. Apoi, conform rânduielilor liturgice, a fost pecetluită masa Sfântului Altar. În continuare, cei prezenți au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată pe un podium amenajat în curtea sfântului lăcaş.

Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Macarie, care a afirmat că sfinții ne pregătesc calea noastră către cer: „Toți sfinții ne luminează bolta Bisericii noastre, iar cerul înstelat nu este făcut doar pentru a-l admira, ci și pentru a ne orienta. Cei din vechime aveau această hartă a cerului și prin constelații ajungeau la destinații foarte îndepărtate și mai cu seamă găseau calea fără să se rătăcească spre casă. Și noi avem această hartă a cerului cu toate constelațiile sfinților ca să nu ne rătăcim pe calea către cer, spre casa noastră. Avem o casă aici, pe pământ, însă vom avea o casă veșnică în cer, iar sfinții ne pregătesc această cale către cer, către casa noastră cea veșnică, către casa noastră cerească”.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a vorbit la final despre sfinții români și despre sfinții din toate timpurile. „Aceștia au fost sfinții din neamul nostru pe care astăzi, în a doua duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, îi prăznuim. Îi prăznuim pentru că ei au înțeles cuvântul Evangheliei și au împlinit exigențele acesteia până la ultima lor consecință. Sfinții români, precum toți sfinții pe care îi cinstim de-a lungul anului, au fost și sunt aceia care au dat și dau prioritate omului celui dinlăuntru în fața omului exterior. Sfinții români și sfinții lui Dumnezeu de pretutindeni sunt aceia care au dat prioritate cuvintelor învățate de la Duhul Sfânt în fața cuvintelor învățate din înțelep­ciunea omenească. Sfinții români și sfinții din toate timpurile și din toate locurile au fost și sunt aceia care dau prioritate rugăciunii inimii în fața cugetării exterioare, raționale, din afară”.

La sfârșitul slujbei, drept răsplată pentru lucrările de înnoire a ansamblului monahal, Înaltprea­sfinţitul Părinte Teofan a oferit protosinghelului Iosif Chiriac, sta­rețul mănăstirii, „Crucea Moldavă”, iar tuturor celor care s-au implicat în aceste lucrări, ierarhul le-a acordat distincții de vrednicie.

Scurt istoric al ctitoriei ştefaniene

Așezământul monahal de la Tazlău apare menționat pentru prima dată într-un document din 30 octombrie 1458, când Ștefan cel Mare, la rugămintea egumenului Mănăstirii Bistrița, Eustatie, întărește hotarele braniștei Mănăstirii Tazlău până la Răchitiș. Între anii 1496 şi 1497 are loc construcția bisericii de zid „Nașterea Maicii Domnului” de la Tazlău, pe locul vechii biserici de lemn construită de Alexandru cel Bun, fiind una dintre cele mai mari ctitorii ale Voievodului Ștefan cel Mare.

Din punct de vedere arhitectural, biserica mănăstirii de la Tazlău este construită după un plan treflat cu absidele laterale rotunjite, dar de mici dimensiuni, în comparație cu partea alungită a Altarului. Aceasta dispune de contraforturi la pronaosul evidențiat printr-un decroş, la abside și în colțurile pridvorului adăugat la sfârşitul secolului al 16-lea, în timpul Movileștilor. La exterior, decorația bisericii este realizată prin două rânduri de ocnițe aflate sub cornișă și un rând de firide alungite care înconjoară biserica pe toată înălțimea fațadelor.