La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Retrospectivă
▲ Educaţie ortodoxă, la parohie
Seminarul „Nifon Mitropolitul“ din Capitală a găzduit, săptămâna trecută, în zilele de 27 şi 28 august, primul seminar naţional „Hristos împărtăşit copiilor“ care a reunit delegaţi din toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, din ţară şi din străinătate. Obiectivul acestui eveniment a fost acela de a pune bazele structurii catehetice pentru proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“ din toată ţara, conform celei mai recente hotărâri a Sfântului Sinod din luna iulie a acestui an, de a se înfiinţa un birou de catehizare a tineretului, la nivelul Administraţiei Patriarhale, precum şi la nivelul fiecărei eparhii din ţară şi din străinătate. La finalul discuţiilor, s-a ajuns la concluzia că un birou de catehizare la nivelul eparhiilor ar trebui să se înfiinţeze până la data de 15 septembrie. De asemenea, sunt necesare numirea de responsabili pentru organizarea şi monitorizarea activităţilor catehetice şi aprobarea curriculum-ului biblic „Hristos împărtăşit copiilor“. S-a discutat despre implementarea programului la protopopiate şi parohii, cu rolul de a se mări apropierea copiilor şi tinerilor de Hristos, prin catehizare. La nivelul protopopiatelor s-a propus ca dată 1 octombrie, iar pentru parohii 1 decembrie. Sărbătoare în biserici Săptămâna trecută, pe 29 august, Biserica noastră a cinstit Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. În această zi, mai multe biserici de mir şi de mănăstire şi-au serbat hramul. În toate bisericile s-a oficiat Sfânta Liturghie, iar mulţi dintre ierarhii noştri s-au aflat printre credincioşi. PF Părinte Daniel, Patriarhul BOR, a asistat la slujba Sfintei Liturghii oficiată la Mănăstirea Ţigăneşti, unde a ţinut un cuvânt de învăţătură. La Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, a fost triplă sărbătoare la sfârşitul săptămânii. Pe 29 august, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan. Sărbătoarea uneia dintre cele mai vechi mănăstiri din Moldova a continuat a doua zi, pe 30 august, cu cel de-al doilea hram, Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, şi cu proclamarea locală a canonizării Sfântului Ier. Ioan de la Râşca şi Secu. La eveniment au participat cinci ierarhi, zeci de preoţi şi sute de credincioşi din toată ţara. Un mare duhovnic a luat calea cerului De asemenea, săptămâna trecută a plecat la Hristos duhovnicul Mănăstirii Zamfira, arhimandritul Gavriil Stoica, la vârsta de 73 de ani. Părintele Gavriil a avut o bogată activitate ca duhovnic, făcând cunoscută învăţătura Bisericii prin intermediul mass-mediei. A făcut parte şi din Consistoriul Monahal al Arhiepiscopiei Bucureştilor, fiind pentru o perioadă chiar şi preşedinte. După cum a spus Patriarhul BOR în mesajul de condoleanţe transmis, „din pilda vieţii sale învăţăm statornicia şi dăruirea petrecută în slujba Mântuitorului Hristos, o mare perioadă în vremuri grele, de încercare şi luptă cu un regim ostil Bisericii“. ▲ Activităţile ierarhilor În Duminica a XI-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a asistat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată la Mănăstirea Ţigăneşti, judeţul Ilfov, unde a ţinut un cuvânt de învăţătură. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit la Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi, iar IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a slujit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din Făgăraş, în timp ce IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca. IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a slujit în parohia Ziua Crucii, Protopopiatul Craiova, unde a resfinţit biserica, IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a asistat la Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Timişoara, iar IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a slujit în Catedrala arhiepiscopală din Constanţa. IPS Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, a slujit la Catedrala arhiepiscopală din Târgovişte, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Învierea Domului“ din Rădăuţi, unde a sfinţit noul lăcaş de cult, în timp ce IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, a slujit în parohia Căpâlna de Sus, Protopopiatul Târnăveni. De asemenea, PS Gherasim, Episcopul Râmnicului, a slujit în parohia Bănteşti, Protopopiatul Drăgăşani, PS Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, a slujit la parohia Dealul Sării II, comuna Jitia şi a sfinţit biserica din satul Jitia de Jos, iar PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, a slujit la Mănăstirea „Naşterea Sfântulului Ioan Botezătorul“ din Colbeni, judeţul Argeş. În timp ce PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, a slujit la Catedrala episcopală din Galaţi, PS Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, a slujit în parohia Nadlag, Protopopiatul Arad, iar PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit la biserica Centrului Medical, Izvorul Tămăduirii, parohia Marga, Protopopiatul Caransebeş. PS Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie în parohia Sâmbăta, Protopopiatul Beiuş, PS Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a slujit la parohia Săliştea de Sus, Protopopiatul Vişeu, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit la parohia Pătulea II, Protopopiatul Vanju Mare, PS Damaschin, Episopul Sloboziei şi Călăraşilor, a slujit la Catedrala episcopală din Slobozia, iar PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, a slujit în parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva“ din Alexandria. PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit la Catedrala episcopală din Giurgiu, PS Visarion, Episcopul Tulcei, a slujit în parohia Izvoarele, din Protopopiatul Babadag, PS Petroniu, Episcopul Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Cristol din Protopopiatul Jibou, iar PS Macarie, Episcopul românilor din Europa de Nord, a slujit la parohia Spermezeu, Protopopiatul Năsăud. PS Vincenţiu, Episcop-Vicar Patriarhal, a oficiat Sfânta Litughie la Mănăstirea Antim din Bucureşti, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a slujit în parohia Ibăneşti, Protopopiatul Dorohoi, iar PS Andrei Făgărăşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a slujit la parohia Lisa, Protopopiatul Făgăraş. PS Vasile Someşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujit la parohia Miceştii de câmpie, PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la parohia Cenad, Protopopiatul Sântnicolau Mare din Protoieria Lugoj. PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a slujit la Biserica „Sf. Ilie“ din localitatea Cârlig, Protopopiatul Bacău Nord, iar PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la parohia Satu Mic din Protopopiatul Satu Mare.