Revedere la umbra Mănăstirii Neamţ

În această vară, promoţia 1985-1990 a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ împreună cu familiile şi cu foştii profesori s-au reîntâlnit în vechea lor sală de clasă, pentru a se ruga împreună şi a-şi aminti de zilele petrecute aici.

Înconjurată de codrii seculari, Lavra Mănăstirii Neamţ, prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi moaştele Sfântului Paisie Velicicovski, veghează sufletele noastre, iar cei care se închină aici se ating de dogoarea dragostei creştine. Şi în faţa memoriei Muşatinilor te poţi închina şi reculege.

Alături de părintele Caia, dirigintele

La umbra Mănăstirii Neamţ este Seminarul "Veniamin Costachi", aşezământ ctitorit întru zidirea viitorilor preoţi. În acest colţ de rai s-au format spre a-I sluji lui Dumnezeu şi seminariştii din promoţia 1985-1990. Aceştia au trăit în rugăciune la icoana făcătoare de minuni şi, prin rotaţie, participau la Sfintele Liturghii săvârşite în biserica din Nemţişor de către dirigintele lor, părintele Teoctist Caia. Aici s-au format spre slujire.

Această promoţie a înfruntat şi nedreptăţile sistemului comunist, care, paradoxal, i-au întărit în credinţă. Dumnezeu le-a dăruit o rază de salvare şi prin faptul că dirigintele absolvise acelaşi seminar şi că acesta avusese privilegiul de a absolvi Academia Teologică din Zagorsk - Moscova, unde a avut ca profesori intelectuali de vază care nu se dădeau în lături de a spune că sistemul comunist este o amăgire diavolească care se va sfărâma. Cu această viziune venea studentul Teoctist Caia de la Moscova, prin anii â70. Imediat a fost învestit profesor la seminar de către mitropolitul Iustin Moisescu. Dar lucrurile nu erau atât de simple în acea epocă. Au apărut clevetitori care au inventat scenarii mincinoase că părintele transmitea secrete ruşilor. Paradoxul era evident. Ca să reziste el însuşi şi elevii săi dragi, părintele a găsit antidot acestor represalii şi a plănuit să tămăduiască rănile prin excursii, pelerinaje şi participarea la evenimentele culturale ale vremii. Au urcat pe munţii Ceahlău, Tarcău, Bistriţei şi Rodnei.

La "Rugăciune" li s-au tăiat microfoanele

Odată, în drum spre Dobrogea, au intrat la Mausoleul de la Mărăşeşti şi, cum era după Sfintele Paşti, au cântat în cor "Hristos a înviat". Erau mulţi vizitatori români şi străini care au fost emoţionaţi şi surprinşi că cineva cântă imnuri religioase pentru eroii ţării. Doar ghidul tremura de frică şi ne-a spus că lucrează de treizeci de ani şi că nimeni n-a îndrăznit vreodată să facă asta aici. Era în vara lui 1987.

Încă de pe atunci eram rude spirituale cu scriitorii: Laurenţiu Ulici, Sergiu Adam şi Nicolae Turtureanu. Aceştia înlesneau participarea elevilor din această promoţie la evenimentele culturale din acel timp: lansări de carte, festivaluri, concursuri sau aniversări. Aşa am ajuns la aniversarea lui Eminescu, la Ipoteşti. Băieţii, care formau un cor pe trei voci, au urcat pe podium, adică pe cerdacul casei natale a genialului poet. Au intonat cântări religioase, iar când au ajuns la "Rugăciune", pe versurile lui Mihai Eminescu, organizatorii le-au tăiat microfoanele, dar, spre deliciul asistenţei, copiii au continuat.

"Îngeri veniţi din cer", la Moscova

Dirigintele le-a promis elevilor săi, încă din primii ani de seminar, că la absolvire îi va duce la Moscova şi prin Inelul de Aur al Rusiei. Şi s-a ţinut de promisiune, iar Dumnezeu l-a ajutat să înfăptuiască această dorinţă.

Era în mai 1990. Deşi oamenii trecutului apropiat se mai risipiseră, mentalităţile comuniste rămăseseră puternice. Nici pelerinajele dinainte n-au fost pe placul unora dintre cei care aveau putere de decizie. Un pelerinaj la Moscova însă, din motive de neînţeles, a aţâţat spiritele unora împotriva băieţilor şi dirigintelui lor. Cu toţii au plătit tribut, dar nimeni nu a regretat. Călătoria a fost, întocmai ca o călătorie iniţiatică, formatoare pentru cei care au participat la ea. Erau douăzeci şi şase de elevi, părintele Teoctist, subsemnata, cu cele trei fiice: Ana-Maria, Claudia şi Olguţa, şi preoteasa Clementina cu părintele protoiereu Anton Frunză. Eram treizeci şi trei şi, dis-de-dimineaţă, am plecat cu avionul spre Moscova.

Am ajuns în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Kremlin, unde corul a cântat "Tatăl Nostru" şi "Sfânt, Sfânt". Vizitatorii şi-au aţintit privirile spre copii, iar unii au exclamat că sunt îngeri veniţi din cer. Biserica are mai ales fresce care descriu în detaliu viaţa Maicii Domnului. Aici au fost încoronaţi ţarii Rusiei şi tot aici odihnesc rămăşiţele pământeşti ale patriarhilor şi mitropoliţilor. După ce ne-am rugat în cele treizeci de biserici din cetatea Kremlinului, am intrat şi în capodopera de secol şaisprezece, din Piaţa Roşie, Vasili Blajenii. Au urmat Muzeul Puşkin şi Tetriacovskaia Galeria. Călătoria a continuat pe Inelul de Aur. În Lavra Zagorsk ne-am închinat la moaştele Sfântului Serghie de la Radonej şi am vizitat Academia Teologică. Aici, pe hol, se află şi tabloul cu promoţia 1969-1973, în care era şi părintele Teoctist Caia, dirigintele viitorilor preoţi.

Mai departe, am văzut Suzdal, un adevărat muzeu în aer liber. Când am ajuns aici era zi de sărbătoare, "Pogorârea Sfântului Duh", şi preoţii noştri au slujit la biserica cu acest hram, alături de parohul Valentin. Corul seminariştilor şi corul parohiei dădeau răspunsuri la strană. Apoi am plecat în explorarea orăşelului, care este unic în lume prin faptul că pe fiecare stradă este câte o biserică. Nu mai puţin de 100 de biserici şi 15 mănăstiri sunt în Suzdal. Păşeşti din catedrală în catedrală şi zidurile lor se scaldă în râul prea liniştit, care ascunde tainic dureri şi bucurii.

Film în care fiecare preot şi-a prezentat familia şi parohia

De toate acestea ne-am amintit la 20 de ani de revedere. La seminar au făcut Sfânta Liturghie, apoi slujbă de pomenire pentru colegii chemaţi la Domnul: părintele Nicu Cuptor şi teologul Adrian Nichifor.

A urmat un film în care fiecare preot îşi prezenta familia şi parohia. Cursul festiv a fost ţinut de către diriginte, de părintele decan Viorel Sava şi părintele Viorel Cojocaru, care s-au bucurat nespus văzând aceşti preoţi împreună cu familiile lor frumoase, care n-au altă zăbavă decât rugăciunea.

Părintele Teoctist le-a dăruit acestor foşti ucenici traducerile sale din Sfinţii Părinţi de la Optina (Sfântul Ambrozie şi Sfântul Nectarie, primele volume dintr-o serie de paisprezece cărţi, volume apărute la Editura Doxologia Iaşi, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei).

Spre seară, ne-am pornit la Mănăstirea Durău şi ne-am închinat la sfintele icoane pictate de Tonitza. Am stat la Hotelul Pelerinul. În noapte, mănăstirea părea o lumânare aprinsă pe cer. Amintirile tinereţii năvăleau în mintea noastră. Natura parcă a răspuns trăirilor noastre şi, dimineaţa, după ploaia de noapte, Ceahlăul a fost acoperit de un curcubeu splendid.

Părintele Teoctist, părintele decan Viorel Sava şi părintele Viorel Cojocaru au stat de veghe la petrecerea revederii şi au rămas tare mulţumiţi de cele văzute şi auzite. Cum să te desparţi de copiii tăi? "Doar arvonindu-ne şi pe la anul, ne-am dus fiecare pe la casa cui ne are", cum zice Creangă. Nu înainte de a mulţumi minunaţilor organizatori care au ţesut fir cu fir această aniversare inedită, dintre care îi amintesc pe preoţii Dumitru Păduraru, Constantin Stoian şi Constantin Muha.

Inspirată fiind de Inelul de Aur al Rusiei, le-am spus cu convingere preoţilor prezenţi că sunt, într-adevăr, generaţia de aur a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ.