În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Revederea promoției 1984-1988 la Facultatea „Justinian Patriarhul” din Capitală
Promoția 1984-1988 a Institutului Teologic Ortodox de Grad Universitar din București, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, s-a reîntâlnit luni, 31 iulie 2023, pentru a marca 35 de ani trecuţi de la absolvire.
Programul evenimentelor a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, urmată de slujba de Te Deum și de slujba Parastasului pentru toți profesorii, conducătorii și cei cinci absolvenți ai acestei promoții trecuți la Domnul.
La finalul slujbelor religioase, părintele conf. dr. Gheorghe Holbea, absolvent al promoției 1988, actualmente cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, a transmis, din partea colegilor, gânduri de recunoștință și de mulțumire față de toți profesorii care i-au călăuzit pe perioada celor patru ani de studenție. „A rânduit Dumnezeu să fim în comuniune liturgică acum, la 35 de ani de la absolvirea cursurilor Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Promoția noastră a fost numită promoția Bibliei de la București, întrucât în anul 1988 s-au împlinit 300 de ani de la tipărirea Bibliei de la București de către Șerban Cantacuzino. Tabloul promoţiei noastre se află în biroul Cercului de spiritualitate ortodoxă din facultate. În vremea studenției noastre, Facultatea de Teologie era Institut Teologic de Grad Universitar, de aceea ne amintim că Preasfințitul Părinte Vasile Târgovișteanul era și rector al Institutului Teologic, iar părintele profesor dr. Dumitru Radu era prorectorul instituției. Una dintre întâlnirile memorabile din timpul studenţiei a fost cea din data de 31 ianuarie 1985, când la Facultatea de Teologie a fost invitat părintele Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea Rohia, care a vorbit despre poezie și despre părinții români din diasporă”, a menționat părintele conf. dr. Gheorghe Holbea.
Programul întâlnirii a continuat în Amfiteatrul „Pr. prof. dr. Ioan G. Coman” cu festivitatea solemnă de strigare a catalogului de către părintele profesor dr. Constantin Coman, care, alături de regretatul arhid. prof. dr. Petre David, a fost îndrumător de an al promoției 1988. Fiecare absolvent a avut posibilitatea să-şi prezinte realizările din parohii şi familii în toţi aceşti 35 de ani trecuţi de la finalizarea cursurilor de licenţă.