În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Revista „Candela Nordului“ poate fi citită şi pe internet
Revista „Candela Nordului”, ajunsă acum la cel de-al şaselea număr, păstrează liniile directoare ale primelor numere, care îşi propuneau ca acest buletin oficial al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord să se impună ca o revistă autentică de spiritualitate şi cultură. Bogăţia şi frumuseţea materialului prezentat, precum şi ţinuta grafică de excepţie, califică această revistă, în panoplia materialelor ortodoxe atât de diverse din zilele noastre, drept una dintre cele plăcute la văzut şi citit. Această revistă oferă materiale luminoase şi calde care pleacă de la teologia academică la literatură, la file de jurnal inedite şi imagini uimitoare ale acestor meleaguri nordice, în diferite ipostaze.
Bineînţeles, nu lipsesc din această revistă reperele pastoral-misionare ale acestei tinere episcopii, care oferă plăcut minţii şi ochilor slujirile din comunităţile parohiale româneşti de pe tot cuprinsul arealului misionar scandinav. Realizările misionare, administrative şi, nu în ultimul rând, duhovniceşti, încununează segmentul cultural al acestei reviste, ce respiră duh ortodox, autentic românesc, în acest spaţiu geografic al Nordului Scandinav. Toate aceste materiale sunt grupate în rubrici deja consacrate sau altele noi, ca: Pastoralia, Communio Sanctorum, Tineretul, Filantropia, Pelerinaj, Eveniment etc.
Editorialul acestui număr este semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În acest editorial sunt prezentate valenţele istorice, pastorale şi misionare care au stat la baza hotărârii Sfântului Sinod de a proclama 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Rubrica „Pastoralia” aduce cititorului cele două scrisori pastorale transmise de Preasfinţitul Macarie Drăgoi, chiriarhul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, cu prilejul marilor praznice împărăteşti a Naşterii şi Învierii Domnului Iisus Hristos. Fiecare scrisoare pastorală transmite nu doar cuvântul teologic al episcopului locului, ci conexează învăţătura cu lucrarea, trecând de la ortodoxie la ortopraxie.
În rubrica „Communio Sanctorum”, dedicată comemorării şi cinstirii Sfinţilor Constantin şi Elena, se regăsesc gânduri şi idei referitoare la cei doi sfinţi scrise de teologi şi istorici ortodocşi de pe diferite meridiane ale globului. Primul material aparţine IPS Arhiepiscop Calinic al Argeşului, care oferă câteva repere aghiografice, pentru ca mai apoi pr. prof. John A. McGuckin de la Columbia University din New York să prezinte personalitatea Sfântul Constantin ca Împărat şi personalitate de cotitură în istoria imperiului roman. Pr. conf. Daniel Benga de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul” din Bucureşti, evocă personalitatea marelui împărat bizantin în raport cu Sinodul I de la Niceea, pe care l-a convocat în 325. Dr. Phil. Jon A.P. Gissel, istoric şi cercetător la Universitatea din Copenhaga, a scris despre ”Constantin cel Mare şi Eusebiu”, pentru ca pr. conf. Gabriel-Viorel Gârdan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca să evidenţieze resorturile spirituale ale politicii religioase constantiniene. Această rubrică se încheie cu un material al regretatului pr. prof. Constantin C. Cojocaru, dublat şi de fiul sfinţiei sale, pr. conf. Marcel Cojocaru, despre Sfântul Constantin cel Mare şi ţinuturile româneşti. Toate aceste materiale, reunite în această rubrică, reprezintă o fărâmă din creionarea făcută acestui mare sfânt al creştinătăţii, realizată în mod special în anul comemorativ al Sfinţilor Constantin şi Elena.
Rubrica „Memoria” a acestui număr, dedicată Arhiepiscopului Adrian Hriţcu (1926-2013), este deschisă cu câteva gânduri transmise de Preafericitul Părinte Daniel, care prezintă unele din reperele biografice din viaţa acestui ierarh misionar al Bisericii, în slujirea sa vizitând şi unele din comunităţile româneşti din Scandinavia, ca membru al unor delegaţii oficiale din care a făcut parte Arhim. Timotei Aioanei, Eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti, prezintă cu scriitura-i binecunoscută chipul ierharhului misionar moldovean, care s-a stins la 87 de ani, fiind aşezat spre odihnă veşnică la Schitul Pogleţ, com. Corbasca din jud. Bacău, al cărui ctitor a fost dintru începuturi.
La rubrica „Poesis”, poetul suedez Tomas Tranströmer, deţinător al Premiului Nobel pentru Literatură şi unul dintre cei mai traduşi sciitori suedezi, prezintă două poeme în traducerea lui Dan Shafran, directorul ICR Stockholm.
Pentru că preocuparea pentru misiunea în rândul tinerilor este una fundamentală în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, rubrica „Tineretul” prezintă un material despre „Tinerii ortodocşi români, suedezi, danezi şi norvegieni în pelerinaj în România”. Materialul amplu aduce înaintea cititorului itinerarul făcut de tinerii scandinavi în România, de la drumeţiile şi discuţiile duhovniceşti de la Mănăstirea Caraiman din Munţii Bucegi, la primirea binecuvântării din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Tot tinerilor le este dedicat şi materialul lui Gheorghe-Cristian Popa, de la Ziarul Lumina, care prezintă aspecte inedite şi folositoare de la întâlnirea tinerilor din Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, care a avut loc anul trecut la Copenhaga. Această frumoasă întrunire s-a suprapus în chip fericit cu sărbătoarea Sf. Ap. Andrei, Ocrotitorul României şi al Episcopiei din nordul Europei, precum şi cu Ziua Naţională a României. Programul a variat de la participarea la Sfânta Liturghie la programul artistic pregătit de copii care participă la cursurile Şcolii româneşti de pe lângă parohia din Copenhaga.
Rubrica „Filantropia” conţine materiale de suflet, despre acţiuni desfăşurate în ţinuturile scandinave de preoţii şi credincioşii de aici, pentru fraţii români din ţară. Primul material, scris de pr. Octavian Horaţiu Mureşan, de la parohia ortodoxă română din Borås, Suedia, prezintă un mic proiect filantropic de ajutorare a unor copii de la un centru instituţionalizat din Lupeni, Valea Jiului, care s-au bucurat de o frumoasă călătorie pe meleagurile suedeze. Pr. Marius-Alin Ţeican, de la parohia ortodoxă română din Oslo, Norvegia, vorbeşte despre proiectul „Picătura de jertfă: acţiuni filantropice în parohia ortodoxă română din Oslo”, în cadrul căruia au ajutat familii defavorizate din Valea Viilor, Mediaş, copiii de la Valea Plopului, precum şi pe alţi tineri care au avut nevoie de ajutor. Tânărul Radu Ioniţă, de la parohia ortodoxă română din Copenhaga, prezintă proiectul „Agapa fratelui”, care se derulează în Danemarca în colaborare cu asociaţia Kikens Korshær şi care vizează realizarea de colecte de alimente pentru cantinele sociale din această ţară, unde peste 1.200 de persoane servesc zilnic masa şi unde mulţi români activează ca voluntari.
Rubrica „Eveniment” aduce în atenţie articolul „Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord”, care surprinde sintetic toate manifestările care au avut loc în această eparhie, cu privire la cinstirea sfinţilor amintiţi mai sus. Astfel, pe lângă pelerinajul tinerilor din România, se mai remarcă sesiunea de comunicări ştiinţifice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - luptători pentru unitatea Bisericii lui Hristos”, din 19 octombrie 2013 de la Oslo, Norvegia, precum şi sesiunea de comunicări „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în istoria şi spiritualitatea creştină”, din 23 octombrie 2013 de la Copenhaga, la care au participat cercetători şi profesori de la Universităţile Copenhaga (Danemarca) şi Lund (Suedia). În cadrul aceleiaşi rubrici se regăseşte şi materialul dedicat Adunării eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, care s-a desfăşurat în acest an la Aalborg, în nordul Danemarcei, unde s-a prezentat bilanţul activităţilor anului precedent şi s-au stabilit proiecte pentru anul 2014.
Revista se încheie cu rubricile „Ştiri” care cuprinde o descriere cronologică a enimentelor din viaţa eparhiei, şi „Agenda”, care prezintă programul ierarhului pe parcursul întregului an.
Aşa cum ne-am obişnuit deja, revista are o ţinută grafică de excepţie, garantată de frumoasele gravuri ale domnului Ştefan Câlţia, secondate de fotografii foarte frumoase prezentate în paginile ei. Prezentarea revistei în format bilingv (română şi engleză) o recomandă drept o carte de vizită pentru toţi românii din această parte a Europei, dovedindu-se o prezentare vie, plină de dinamism şi culoare, care poate fi păstrată ca urme ale paşilor noştri pe aceste meleaguri, sau se poate oferi ca fărâme ale existenţei noastre terestre în drumul nostru către patria cea cerească şi veşnică. (Pr. Daniel Dascălu)