„Roata glasurilor“, simbol şi expresie a muzicii bizantine

„Roata glasurilor“ sau „schimbarea celor opt glasuri“ poate fi găsită în majoritatea gramaticilor muzicii psaltice. Încadrarea modurilor bizantine într-o schemă cuprinzătoare aparţine lui Ioannes Koukouzeles, marele reformator al muzicii bizantine din secolul al XIV-lea. În ţara noastră, emeritul profesor bizantinolog Sebastian Barbu-Bucur a inventariat aproximativ 23 de imagini circulare de tipul roţii aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române.

Ioannes Koukouzeles numeşte schema sa „marele cerc al roţii muzicale“ şi redă cu ajutorul acesteia raportul dintre cele patru glasuri autentice şi cele patru plagale, adică glasul întâi, glasul al doilea, glasul al treilea şi glasul al patrulea, respectiv, glasul întâi plagal (glasul 5), glasul doi plagal (glasul 6), glasul trei plagal (glasul 7) şi glasul patru plagal (glasul 8).

Prin urmare, el stabileşte raportul dintre cele patru ehuri principale (dorianul, lidianul, frigianul şi mixolidianul) şi cele patru derivate (hipodorianul, hipolidianul, hipofrigianul şi hipomixolidianul).

Sistemul „Roţii“ se găseşte consemnat în foarte multe manuscrise din sistima veche şi era predată începătorilor ca metodă pentru intonarea în sens ascendent sau descendent a sunetelor cu denumirile lor polisilabice: „ananes“, „neanes“, „nana“, „aghia“, „aneanes“, „neheanes“, „aanes“, „neaghie“.

În procesul didactic, însuşirea noţiunilor legate de sistemul modal era completată prin tradiţia orală, căci propediile nu conţin nici un fel de explicaţii ale acestor scheme. Pornind de la simbolistica cercului, putem vedea astăzi în „roata glasurilor“, pe de o parte, exprimarea ideii de perfecţiune a sistemului modal, dar şi prezenţa suflului divin, fără început şi fără sfârşit, în creaţia muzicală bizantină, ale cărei caracteristici modale sunt sintetizate în această schemă.

Bazele glasurilor

În ţara noastră, emeritul profesor bizantinolog Sebastian Barbu-Bucur a inventariat aproximativ 23 de imagini circulare de tipul roţii aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, împărţind roţile în şase categorii şi anume: roţi foarte simple, având trecute doar mărturiile ehurilor; roţi care au mărturii însoţite de silabe mnemotehnice; roţi care au mărturii însoţite de silabe mnemotehnice însoţite de anumite intervale; roţi cu scurte formule de intonaţie; roţi alcătuite dintr-o spirală sau din cercuri simple şi roţi complexe, cu multe elemente, precum cea a lui Koukouzeles.

Astfel, cu ajutorul „roţii“ s-au creat bazele glasurilor autentice sau plagale având, precum spune Hrisant, o „consonanţă desăvârşită şi plăcută urechilor“, iar cunoaşterea formulelor muzicale este de mare importanţă şi indispensabilă, ele fiind întrebuinţate în imnele celor opt glasuri şi ajutând la identificarea lor. Egon Wellez precizează că după aceste formule de intonaţie au fost construite noile cântări.

Sistemul „roţii“ a oferit dintotdeauna un sprijin muzicii bisericeşti, conturându-se astfel semiografia, glasurile şi intervalele muzicale, aprofundând deopotrivă partea teoretică şi practică a acestui gen de muzică constituind o latură neseparată de sfintele slujbe şi de cultul Bisericii.