Rolul Filocaliei în supraviețuirea Bisericii

O nouă conferință duhovnicească despre martirii și mărturisitorii „Rugului Aprins” a fost organizată marți, 31 octombrie, la Mănăstirea Antim din Capitală. Au fost evocate personalitatea pr. Dumitru Stăniloae, legătura sa cu mișcarea duhovnicească a „Rugului Aprins”, precum și rolul Filocaliei în supraviețuirea Bisericii în perioada groaznică a anilor ‘50.

Conferința duhovnicească a fost deschisă de teologul Dumitraș Horia Ionescu, nepotul părintelui Dumitru Stăniloae, care a evocat cu emoție întâlnirile dintre părintele Dumitru Stăniloae și membrii mișcării duhovnicești a „Rugului Aprins”, precum părintele Benedict Ghiuș, părintele Dumitru Bordașiu, Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu. „A fost șansa copilăriei mele pentru că m-am format la un fel de școală mai puțin obișnuită, însă o școală a vieții în care toți acești oameni îți dădeau exemplu la ceea ce ei făceau. «Rugul Aprins» a fost un mare curent creștin duhovnicesc, dar a fost, în același timp, un curent de o mare putere culturală. Toți acești oameni trăiau nu numai în credința lor ortodoxă, ci simțeau și doreau foarte mult să experimenteze și acel fior cultural al momentului respectiv”, a subliniat teologul Dumitraș Horia Ionescu.

Impulsul cultural și spiritual, a mai spus nepotul părintelui Dumitru Stăniloae, l-a determinat pe părintele Dumitru Stăniloae să se stabilească la București, unde avea să cunoască și mișcarea „Rugul Aprins”. „Dacă stăm să ne gândim la cărțile pe care bunicul meu le-a scris la Sibiu, și anume «Iisus Hristos sau restaurarea omului» - o lucrare de teologie în care el încerca să pună de acord învățătura Bisericii noastre cu acele curente filosofice care erau atunci la modă, cum a fost existențialismul. A fost apoi «Ortodoxie și românism», în care se spunea ceea ce este fundamental poporului nostru: credința în Dumnezeu și pământul, patria. După aceea a început Filocalia, un gest fundamental de curaj în acel moment în care se instaura puterea sovietică atee, iar el să aibă ideea să ia o culegere de texte, care până atunci circulau printre călugări, să le traducă, să le comenteze pentru oamenii ca noi toți și să le facă cunoscute celor care până atunci nu aveau această putere de a înțelege textele, care erau destinate mai degrabă călugărilor. Astfel, eu cred că s-a gândit în felul următor: «dacă ni se iau pământurile și țara, măcar să ne rămână credința»”, a mai spus teologul Dumitraș Horia Ionescu.

Personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae a fost evocată și de dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, fost ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun și cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române. „Părintele Dumitru Stăniloae oferă structura sau arhitectura de texte care era necesară acestei mișcări, începând cu primele volume din Filocalie, acordând un spațiu esențial Sfântului Maxim Mărturisitorul și operând o orchestrație nouă a Filocaliei. Și anume, părintele Stăniloae a tradus Filocalia lui Nicodim Aghioritul, dar a introdus și dezvoltat, cu o libertate pe care numai lucrarea inspirată de Duhul Sfânt o dă, texte și autori care nu făceau parte din formatul inițial al Filocaliei, dar care făceau parte din tradiția autentică absolută a rugăciunii și a isihasmului. [...] E darul pe care l-a făcut Dumnezeu în momente teribile de prigoană și opresiune pentru a întări pe cei ce au suferit apoi închisoarea și, totodată, lecția pe care ne-a transmis-o și pe care trebuie nu doar să o cunoaștem în detaliile istorice, ci și să practicăm lectura duhovnicească, «lectura internă», cum îi plăcea părintelui Andrei Scrima, a acestui eveniment al Duhului Sfânt în istoria recentă a Ortodoxiei românești”, a reliefat dr. Bogdan Tătaru-Cazaban.

Conferința duhovnicească a fost moderată de ierod. Gamaliel Sima, de la Mănăstirea Antim, și de prof. Marius Vasileanu.