Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
România şi Ungaria nu se înţeleg cu privire la viitorul drum expres
▲ Autorităţile române sunt decise să menţină actualul traseu al drumului expres Nyiregyhaza (Ungaria)-Satu Mare-Baia Mare, chiar dacă partea ungară a solicitat modificarea locului de joncţiune a drumului de pe teritoriul Ungariei şi cel al României, în vederea protejării unor zone şi specii de păsări ▲
Autorităţile române sunt decise să menţină actualul traseu al drumului expres Nyiregyhaza (Ungaria)-Satu Mare-Baia Mare, chiar dacă partea ungară a solicitat modificarea sa. Conform unui comunicat al Prefecturii Satu Mare, şedinţa comună a comisiilor română şi ungară în domeniul infrastructurii rutiere, programată ieri, a fost amânată din cauza unor „chestiuni obiective din partea autorităţilor din Ungaria“. Prefectul Radu Bud a participat la o întâlnire între reprezentanţii autorităţilor centrale şi locale, în care au fost inventariate toate proiectele privind infrastructura şi care vizează judeţul Satu Mare. La discuţii au participat ministrul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Septimiu Buzaşu, primarul şi viceprimarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes şi Adrian Albu, şi arhitectul-şef al judeţului, Aurelian Gheorghiu. Drumul expres Vaja-Petea-Satu Mare-Baia Mare se va finaliza în 2012 Secretarul de stat Septimiu Buzaşu a prezentat stadiul în care se află, din punctul de vedere al autorităţilor române, proiectul drumului expres Vaja-Petea-Satu Mare-Baia Mare, proiect care a fost avizat cu ocazia şedinţelor comune ale guvernelor României şi Ungariei. Pentru acest proiect a fost lansată procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţie, printr-o hotărâre de Guvern fiind aprobaţi indicatorii tehnico-economici stabiliţi prin studiul de fezabilitate, termenul limită pentru finalizare fiind luna martie 2012. „Acest proiect este finanţat prin fonduri de la bugetul de stat al României şi se va realiza aşa cum s-a stabilit pentru porţiunea de pe teritoriul ţării noastre. Proiectul include şi realizarea centurii de vest pentru municipiul Satu Mare“, se arată în comunicatul Prefecturii. Autorităţile ungare invocă protejarea unor zone şi specii de păsări Faţă de solicitările formulate de partea ungară, privind modificarea locului de joncţiune a drumului de pe teritoriul Ungariei şi cel al României, în vederea protejării unor zone şi specii de păsări, autorităţile române sunt decise să menţină varianta stabilită, şi anume ca joncţiunea să se realizeze în perimetrul Vămii Petea. Partea ungară a propus modificarea întregului traseu şi pe partea română, prin sudul râului Someş, nu prin nord cum este în prezent. Conform proiectului aprobat iniţial, drumul expres Nyiregyhaza-Satu Mare-Baia Mare, continuare a autostrăzii M 49, va intra din Ungaria în România prin vama Petea, va trece prin partea de nord a municipiului Satu Mare, prin nordul localităţii Odoreu şi va continua spre Baia Mare, paralel cu râul Someş. În localitatea Seini, şoseaua va trece la sudul Someşului, iar în dreptul localităţii Ardusat, va trece în judeţul Maramureş, până la Baia Mare.