În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Românii din Italia se vor ruga într-o biserică numai a lor
Ieri, 20 septembrie 2009, la Bari s-a pus piatra de temelie a primei biserici româneşti ortodoxe din cuprinsul Episcopiei Italiei.
Ceremonia religioasă de binecuvântare a locului şi de sfinţire a crucii pentru sfântul altar a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de către IPS Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională, înconjurat de un sobor de ierarhi format din PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, delegatul PF Patriarh Daniel, PS Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe a Italiei, preoţi şi diaconi. Ceremonia s-a încheiat cu semnarea hrisovului scris pe două pergamente în piele, de către ierarhii şi reprezentanţii autorităţilor civile româneşti şi italiene prezente. Un exemplar al acestui document, introdus într-un cilindru de oţel sigilat, a fost zidit în piciorul sfintei mese din altarul viitoarei biserici. Cele două exemplare ale hrisovului au fost semnate de PF Părinte Patriarh Daniel în ziua de 3 septembrie 2009, în urma vizitei părintelui paroh Mihai Drigă la Patriarhia Română. La ora 13:30, a fost organizat un pelerinaj până la biserica care adăposteşte mormântul Sf. Ierarh Nicolae, unde s-a săvârşit Acatistul Sf. Ierarh Nicolae. Terenul pe care urmează să fie construit lăcaşul de cult are o suprafaţă de cca 900 mp şi a fost obţinut prin concesionare din partea Primăriei oraşului Bari. Conform proiectului care însoţeşte autorizaţia de construire eliberată de autorităţile locale, biserica va avea o suprafaţă de 200 mp, un demisol de 500 mp şi un subsol de 300 mp. La demisol va funcţiona o sală de conferinţe, un birou parohial, biblioteca şi spaţii pentru şcoală şi cateheză, iar la subsol capela. Biserica se va ridica prin jertfa preoţilor şi a credincioşilor, cu sprijinul instituţiilor statului român, al autorităţilor locale italiene şi al Patriarhiei Române. Până la ora actuală, ajutorul cel mai mare pentru obţinerea terenului, a aprobărilor şi pentru proiectul de construcţie parohia l-a primit din partea Asociaţiei româno-italiană „Suflet românesc“.