În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Românii din Ungaria au făcut bal
▲ Sezonul balurilor româneşti din Ungaria a fost deschis, sâmbătă, la Gyula, de Balul românesc pe ţară, organizat de Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU) ▲ „Balul din acest an are o semnificaţie deosebită, fiind primul după aderarea României la Uniunea Europeană, iar participarea atât de numeroasă dovedeşte faptul că românii din Ungaria rămân uniţi, cu toate că unii afirmă contrariul“, a declarat Traian Cresta, preşedintele ATRU ▲
Sezonul balurilor româneşti din Ungaria a fost deschis, sâmbătă, la Gyula, de Balul românesc pe ţară, organizat de Autoguvernarea pe ţară a Românilor din Ungaria (ATRU). La marele bal care, la fel ca în anii precedenţi, a deschis în mod tradiţional sezonul de iarnă al balurilor organizate de comunitatea românească din Ungaria, au participat peste 300 de persoane, venite din majoritatea localităţilor din estul Ungariei, de la Pocei şi până la Cenadul Unguresc, precum şi numeroşi oaspeţi din România. Între personalităţile prezente la Balul Românesc au fost Ireny Comaroschi, ambasadorul României la Budapesta, Aurelia Zmeu, membru în Biroul Politic al Ambasadei României la Budapesta; Ioan Fodoreanu, consul general al României la Gyula, Gavril Popescu, prefectul judeţului Arad, Iosif Matula, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Gyorgy Kassai, primar al oraşului Battonya şi deputat în Parlamentul Ungariei, dr. Ana Simon-Orosz, director în Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Ungariei. „Românii din Ungaria rămân uniţi“ În scurtul său mesaj de bun-venit adresat participanţilor, Traian Cresta, preşedintele ATRU, a spus că „balul din acest an are o semnificaţie deosebită, fiind primul după aderarea României la Uniunea Europeană, iar participarea atât de numeroasă dovedeşte faptul că românii din Ungaria rămân uniţi, cu toate că unii afirmă contrariul“. În deschiderea balului, formaţia de dansuri populare a Liceului „Nicolae Bălcescu“ din Gyula, singurul liceu românesc din Ungaria, a prezentat un program de cântece şi dansuri populare româneşti din Ungaria, foarte apropiate de cele din Bihorul românesc. „Atmosfera este una deosebită, fapt care ne face să ne simţim ca acasă. Am fost foarte încântat de programul artistic oferit de elevii liceului din Gyula, dansurile prezentate fiind foarte apropiate de cele de la noi“, a spus Iosif Matula, preşedintele CJ Arad. „Mă bucur să particip de fiecare dată la balul de la Gyula, deoarece aici mă simt acasă la mine. În primul rând pentru că sunt din Micherechi, comună ai cărei locuitori sunt, în proporţie de 90%, români, iar, pe de altă parte, pentru faptul că am absolvit Liceul românesc din Gyula“, a spus Ana Simon Orosz, director în Ministerul Educaţiei şi Cercetării de la Budapesta. Seria balurilor deschise la Gyula va continua cu alte evenimente de acest gen, organizate de autoguvernările româneşti din celelalte localităţi cu populaţie majoritar românească din estul Ungariei.