Rugăciune și binecuvântare la început de an la Catedrala Patriarhală

În prima zi a noului an civil, Biserica Ortodoxă a prăznuit Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și i-a pomenit pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi pe mama sa, Sfânta Emilia. Cu acest prilej, la Catedrala Patriarhală din Capitală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Prea­sfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul și cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcopi-vicari patriarhali, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. La final, a fost săvârșită slujba de Te ­Deum la Anul Nou și a fost proclamat în mod solemn Anul omagial şi comemorativ 2024.

În prima zi a anului 2024, numeroși credincioși bucureșteni s-au adunat în rugăciune pe Colina Bucuriei pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă și a cere binecuvântarea Sa. În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii (Luca 2, 20-21; 40-52), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reliefat mai întâi înțelesurile duhovnicești ale tăierii-împrejur și punerii numelui unui copil, la opt zile după naștere, potrivit tradiției israelite și iudaice: „Prin tăierea-împrejur, Domnul Iisus Hristos arată că a venit să împlinească Legea, adică să o pună în practică și, în același timp, să o plinească, adică să o desăvârșească. Legea Veche, pe care Domnul o desăvârșește, era pedagog sau călăuză către Hristos, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Tăierea-împrejur era semnul legământului lui Dumnezeu cu Avraam, după cum ne arată Cartea Facerii. Apoi, tăierea-împrejur devine semnul legământului lui Dumnezeu cu poporul ales, poporul evreu. De aceea, când Moise instituie în Legea Veche această practică, se bazează pe tradiția avraamică, existentă înaintea lui, dar spune în același timp că ea se face și spre amintirea eliberării poporului evreu din robia Egiptului. În tradiția iudaică, copilul de parte bărbătească ce împlinea opt zile de la naștere era tăiat împrejur. Nu totdeauna tăierea-împrejur se făcea la Templu, cum se poate înțelege uneori, ci se făcea și de o persoană instruită în acest scop de către preoții de la Templu. Tot atunci, în a opta zi, se atribuia copilului numele. În general, se atribuiau nume teofore, purtătoare de Dumnezeu. Când un copil pri­mește, la opt zile, un nume, este pus într-o re­lație unică și eternă cu Dumnezeu. (...) Această tradiție iudaică a fost păstrată și în creștinism, cu următoarea interpretare: tăierea-împrejur din Vechiul Testament prefigura Taina Sfântului Botez. Ca atare, ea era doar o pregătire pentru darul sau binecuvântarea mai mare care este botezul. De aceea, la botez se pronunță numele celui botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iar creștinii pun copiilor nume care se referă la sfinți, ca să îi aibă rugători și ocrotitori și pentru ca ei să devină învățătorii celor botezați în numele Preasfintei Treimi. Sfântul Apostol Pavel arată că tăierea-împrejur după trup nu mai este necesară acum pentru creștini, deoarece tăierea-împrejur a sufletului, realizată prin botez, prin lepădarea de satana, de toate lucrările lui și de toți slujitorii lui, este cea adevărată pentru că este una duhovnicească. Ea arată tăierea, îndepărtarea sau respingerea tuturor gândurilor rele și a simțămintelor păcătoase ale omului”, a spus Preafericirea Sa.

Patriarhul României a elogiat, de asemenea, viața și lucrarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, pomenit cu multă evlavie în Biserica Ortodoxă în aceeași zi: „Sfântul Vasile cel Mare a trăit puțin, dar a lucrat mult. S-a născut în anul 330 și a murit în anul 379. Din acești 49 de ani, 9 ani a fost Arhiepiscop al Cezareei Capadociei. A scris mult și a lucrat mult, apărând dreapta credință și ajutând o mulțime de săraci și de oameni nevoiași. A fost numit de către patrologii occidentali un latin printre greci, fiind foarte ordonat și logic în cuvântări și îmbinând evlavia liturgică și ajutorarea săracilor prin așezământul său cu multe case, construit lângă Cezareea Ca­­padociei. Erau cămine pentru bătrâni, orfani, călători, și chiar și o leprozerie. El a fost și un apărător al credinței împotriva ereziei ariene, care nega dumnezeirea lui Hristos, și a celei macedonene, care nega dumnezeirea Duhului Sfânt. Acesta a arătat, pe baza Sfintei Scripturi, că Duhul Sfânt nu este o simplă energie, ci o Persoană a Sfintei Treimi, egală cu Tatăl și cu Fiul, Care trebuie cinstită și preamărită întocmai”.

Anul civil care începe la 1 ianuarie „este o îmbogățire a calendarului de pe timpul romanilor, mai precis de pe timpul lui Iulius Cezar, când la calendarul tradițional au mai fost adăugate lunile ianuarie și februarie. Ianuarie vine de la numele zeului roman Ianus, care avea două frunți: cu una privea în față și cu una în spate. De aceea, această lună este luna bilan­țurilor reușitelor și eșecurilor și a perspectivelor de viitor. Noi, creștinii, trebuie să facem un bilanț duhovnicesc, gândindu-ne dacă am fost mai buni, mai evlavioși, credincioși, rugători sau milostivi, și propunându-ne ca în anul în care am intrat să lucrăm mai mult spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea oamenilor”, a adăugat Părintele Patriarh.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a săvârșit slujba de Te ­Deum la Anul Nou, la finalul căreia a avut loc proclamarea solemnă a anului 2024 drept „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” în Patriarhia Română. Actul oficial de proclamare a fost citit de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a prezentat icoana emblematică a acestui an, în care este zugrăvit Mântuitorul Iisus Hristos, Păstorul Cel Bun, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, timp în care Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale a interpretat troparul „Mântuiește, Doamne, poporul Tău”, precum și o cântare special alcătuită cu ocazia acestui eveniment. În încheiere, Patriarhul României a rostit cuvântul intitulat „Îngrijirea bolnavilor este poruncă dumnezeiască și datorie socială”.