Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Rugăciune și comuniune la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
Duminica a 20-a după Rusalii, numită și Duminica Învierii fiului văduvei din Nain, a adus lumină și pace în sufletele credincioșilor prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Bucuria întâlnirii cu Sfântul Mare Mucenic Ioan prin închinarea la sfintele sale moaște a fost sporită de primirea arhiereștii binecuvântări.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la un Altar special amenajat în incinta așezământului monahal.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu.
La momentul rânduit, monahul Ioan Cărăușu a fost hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii Catrinari.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. Ilie Macar, parohul Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc, a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat înțelesul duhovnicesc al Evangheliei acestei zile, evidențiind importanța minunii săvârșite de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, inclusiv pentru noi, cei de astăzi.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a rostit rugăciuni de dezlegare și rugăciuni pentru sănătate trupească și sufletească.
La final, pr. Alin Ciprian Baș, slujitor al Catedralei Arhiepiscopale, a fost hirotesit iconom stavrofor.
În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a adus mulțumiri tuturor celor prezenți pentru împreuna rugăciune și i-a îndemnat pe credincioși să treacă pragul Mănăstirii Văratec, resfințită duminică, pentru a încununa această zi deosebită.
„Acolo a fost o lucrare care a necesitat timp și multă pricepere. O să vă placă biserica, așa cum a fost restaurată. Și dacă o să vă placă, o să vă rugați ca și aici să facem o lucrare frumoasă, tot atât de frumoasă ca și la bisericile și mănăstirile restaurate din 1990 încoace în Arhiepiscopia Iașilor, unde, cu modestie și smerenie, vă spun că am avut o contribuție foarte, foarte importantă. (…) Vă îmbrățișez pe toți deopotrivă, vă mulțumim pentru împreună-slujire și, desigur, mulțumim părinților, celor 45, care au slujit astăzi împreună; un sobor mai mare ca la Suceava nu întâlniți nici într-o eparhie din țară. Mulțumim și corului care a cântat atât de frumos; este un cor performant nu pentru faptul că el cântă frumos în duminici și sărbători, uneori aici la noi, ci pentru că a câștigat, de la înființarea lui, foarte multe concursuri”.
La final, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat cu apă sfințită pe credincioșii care au venit cu multă evlavie să îl cinstească pe sfântul ocrotitor al Cetății Sucevei, ale cărui moaște se află în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.