Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Rugăciuni de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu în Capitală

Rugăciuni de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu în Capitală

Galerie foto (9) Galerie foto (9) Știri
Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 15 Ianuarie 2024

S-au împlinit luni, 15 ianuarie, 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, una dintre cele mai emblematice personalități ale culturii românești, supranumit „poetul nepereche” sau „Luceafărul poeziei ro­mânești”. Începând cu anul 2011, ziua de 15 ianuarie este sărbătorită la nivel național ca Zi a Culturii Națio­nale, eveniment ce prile­juiește manifestări comemorative, religioase, culturale și militare. În Capitală, au fost săvârșite slujbe de pomenire pentru sufletul poetului la mormântul său din Cimitirul „Șerban Vodă”-Bellu, precum și la Catedrala Patriarhală.

La orele dimineții, sub razele unui soare blând, iubitori ai operei eminesciene s-au adunat la locul de vremelnică odihnă a poetului Mihai Eminescu din Cimitirul „Șerban Vodă”-Bellu din Bucu­rești, unindu-se în rugăciune pentru pomenirea sufletului său. După Sfânta Liturghie săvârșită în capela cimitirului de către un sobor de preoți, la mormântul poetului a fost organizată o ceremonie religioasă și militară, care a debutat prin intonarea Imnului Național. În continuare, Prea­sfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, a oficiat slujba Parastasului, înconjurat de un sobor de clerici, din care au făcut parte părintele consilier eparhial Alexandru-Gabriel Nego­iță, de la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare; părintele inspector eparhial Ionică Florin, de la același sector al Administrației eparhiale; părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoților slujitori în cimitirele de stat din Bucu­rești, precum și alți preoți și diaconi.

În cuvântul de comemorare rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a evocat personalitatea marelui poet, precum şi moștenirea culturală lăsată poporului român.

„Numeroase sunt motivele pentru care Eminescu este atât de iubit: pentru dragostea lui față de frumos, pentru iubirea țării, pentru iubirea semenilor, pentru încercările prin care a trecut și care au fost pentru el o adevărată cruce pe care a purtat-o până la urmă, pentru faptul că el a întruchipat cele mai frumoase gânduri pe care le poate avea un om față de țara lui, față de frații lui, față de Dumnezeu și față de tot ce îl înconjoară. Sunt mulți scriitori mari pe care i-a avut cultura română, sunt mulți artiști, muzicieni, pic­tori. Nici unul nu este atât de cinstit ca Eminescu. El îi adună laolaltă pe toți. Așa cum ne amintea poetul Marin Sorescu, au fost mulți oameni mari, au fost şi oameni simpli care stăteau în jurul focului și ascultau noaptea poeziile spuse de alții, au fost și codri și locuri frumoase, și o țară la margine de mare, toate acestea au primit în viziunea poetului un singur nume, acest nume fiind Eminescu. Dintre amintirile păstrate despre Eminescu, unele sunt grăitoare. În primul rând, este vorba despre amintirea lui Slavici, care, colindând împreună cu Eminescu străzile Bucureștilor de atunci, au întâlnit un om desculț și zdrențăros. Eminescu s-a descălțat și i-a oferit celui fără de încălțări, înfrigurat și plin de suferință, încălțămintea lui. La întrebarea lui Slavici, Eminescu a spus: «El are mai multă nevoie decât mine!». Demnă de amintit este și mărturia academicianului Teodor Ștefanelli, prietenul și colegul lui Eminescu, care spunea în amintirile lui că la orele de religie Eminescu era cel dintâi. Era disciplina pe care poetul o iubea cel mai mult. Întâmplător sau nu, inspirația vieții monastice de la Agafton, Neamț, Râșca, Văratic și din alte locuri pe unde a umblat avea să se transforme în adevărate capodopere. Eminescu a rămas în conștiința acestui neam, adesea dezbinat și nerecunoscător, pentru a ne învăța să fim recunoscători. Sărbătoarea lui îi adună pe români în țară și dincolo de granițele ei”, a spus Preasfințitul Părinte ­Timotei Prahoveanul.

Ceremonia de la mormântul poetului s-a încheiat prin depunerea mai multor coroane de flori din partea Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, a autorităților centrale şi locale, dar şi a celor care îi cinstesc opera şi personalitatea.

În aceeași zi, la Catedrala Patriarhală din București, după Sfânta Liturghie, soborul de slujitori al sfântului lăcaş a săvârșit o slujbă de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu.